Întreaga lume îşi ia, astăzi, rămas-bun de la Nelson Mandela!
Trupul neînsufleţit al revoluţionarului va fi ingropat pe un deal din satul său natal. Doar 450 de invitaţi vor fi prezenţi la înhumarea primului preşedintele de culoare sud-african.
De Redactia Observator la 15.12.2013, 11:16Nelson Mandela, primul preşedinte de culoare al Africii de Sud va fi îngropat pe un deal lângă casa în care a copilărit.
În jurul locului de veci arhitectul său preferat a făcut o grădină.
Cele mai grele momente din viaţa lui Mandela sunt reprezentate de văile muntoase create în grădină. Iar cei 18 ani petrecuţi după gratii de un drum cotit. La finalul acestuia, se află mormântul eroului anti-apartheid.
Înainte de a părăsi pentru ultima oară capitala, de unde a condus ţara timp de cinci ani, revoluţionarul a avut parte de o ceremonie grandioasă.