Jamie Foxx, dus de urgență la spital din cauza unei complicaţii medicale misterioase. Familia i-a rugat pe fani să se roage pentru el
Emoţii pentru actorul Jamie Foxx. Acesta a fost dus de urgenţă la spital, după ce a suferit o complicaţie medicală. Fiica lui Jamie a dat vestea pe reţelele de socializare, dar nu a spus şi care a fost problema tatălui său.
De Redactia Observator la 13.04.2023, 14:51Surse apropiate acestuia au anunţat însă că Jamie Foxx s-a simţit extrem de rău şi că, în momentul în care a ajuns la spital, Jamie Foxx nu mai putea comunica cu cei din jur. Actorul în vârstă de 55 de ani se afla în Atlanta, acolo unde filma alături de Cameron Diaz pentru pelicula "Înapoi în acţiune", ce va apărea la începutul anului 2024.
Familia i-a implorat pe fani să se roage pentru Jamie Foxx
"Am vrut să vă împărtăşim faptul că tatăl meu, Jamie Foxx, a suferit o complicaţie medicală ieri. Din fericire, datorită acţiunii rapide şi a îngrijirilor primite, el se află deja pe drumul spre recupare", a precizat Corinne Foxx într-o declaraţie din partea familiei actorului, partajată pe Instagram miercuri seara.
"Ştim cât este de iubit şi apreciem rugăciunile voastre. Familia vă cere să îi respectaţi intimitatea în această perioadă", a adăugat fiica actorului, fără a oferi alte detalii.
În vârstă de 55 de ani, Jamie Foxx este cunoscut pentru filme precum "Ray", "Collateral" şi "Django Unchained".