Jderii, paznicii pădurilor din Scoţia. Micii vânători au misiunea de a proteja tabăra veveriţelor roşii de cele gri
Scoțienii vor folosi jderi de copac pe post de paznici naturali, pentru a proteja veveriţele roşii aflate pe cale de dispariţie din pădurile de pe coasta de est a țării.
De Redactia Observator la 19.02.2022, 10:04Micii jderi par inofensivi, însă sunt printre cei mai agili vânători ai pădurii. Aceștia vor avea misiunea de a împiedica populaţia de veveriţe gri să migreze spre teritoriul celor roşii. Veveriţele gri poartă un virus dăunător, la care sunt imune, dar care este fatal pentru populaţia de veverițe roșii. Jderii vor avea misiunea de a pune pe fugă veverițele invazive.
În schimb, veverițele roșii, native zonei, au evoluat împreună cu jderii, iar cele două specii au învățat să convieţuiască paşnic.