Jeff Bezos va vinde peste 50 de milioane de acțiuni Amazon. Suma uriașă pe care o va obține în următoarele 12 luni
Jeff Bezos va vinde până la 50 de milioane de acţiuni în următoarele 12 luni. Fondatorul Amazon, în vârstă de 60 de ani, ar urma să obţină 8,6 miliarde de dolari în urma acţiunilor. Planul de vânzare a fost adoptat în noiembrie anul trecut şi urmează să fie finalizat la finalul lunii ianuarie 2025. Marele Amazon a fost fondat în 1994 ca o companie ce vindea cărţi însă succesul său l-a ajutat pe Bezos să devină al treilea cel mai bogat om din lume.
De Redactia Observator la 05.02.2024, 08:59Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, va vinde până la 50 de milioane de acţiuni la compania de comerţ online şi servicii cloud, în următorul an, potrivit unui raport al companiei, citat de Reuters. Acţiunile valorează 8,6 miliarde de dolari la preţul actual de 171,8 dolari.
Planul de vânzare, care este supus anumitor condiţii, a fost adoptat pe 8 noiembrie anul trecut şi va fi finalizat până la 31 ianuarie 2025, potrivit ultimului raport anual al companiei.
Grupul de comerţ electronic a raportat vânzări mai mari decât aşteptările
Acţiunile Amazon au închis vineri în urcare cu aproape 8%, după ce grupul de comerţ electronic a raportat vânzări mai mari decât aşteptările pentru trimestrul sărbătorilor de iarnă, iar afacerea sa profitabilă de servicii cloud a semnalat câştiguri timpurii din funcţiile bazate pe inteligenţă artificială.
- Logodnica lui Jeff Bezos, apariţie strălucitoare la Săptămâna Modei de la Milano. A impresionat cu ţinuta purtată
- Primul gigayacht din lume, gata de construcţie. Valkyrie va fi de două ori mai mare decât superyachtul de 500 de...
- Jeff Bezos, Bill Gates, Elon Musk şi alţi 9 miliardari poluează mai mult decât 65% din populaţia lumii. Viaţa...
Titlurile au crescut cu peste 80% anul trecut, pe fondul unei creşteri mai ample a acţiunilor tehnologice, şi au depăşit indicele de referinţă S&P 500.
Bezos a fondat Amazon ca o companie vânzătoare de cărţi, în 1994
Bezos a fondat Amazon ca o companie vânzătoare de cărţi, în 1994. El a demisionat din funcţia de director general şi a preluat funcţia de preşedinte executiv, în 2021. În prezent, este al treilea cel mai bogat om din lume, cu o avere netă de 185 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index.