Un joc periculos ia amploare în Marea Britanie. Oamenii sunt îndemnaţi să atace moschei şi să ucidă musulmani (Foto)
Un joc periculos ia amploare în Marea Britanie. Mii de scrisori prin care oamenii sunt îndemanţi să incendieze moschei şi să ucidă musulmani au ieşit la iveală.
De Redactia Observator la 13.03.2018, 13:01Un joc periculos ia amploare în Marea Britanie. Mii de scrisori prin care oamenii sunt îndemanţi să incendieze moschei şi să ucidă musulmani au ieşit la iveală.
Potrivit jurnaliştilor britanici, jocul care poartă denumirea 'Pedepseşte un musulman' are loc pe 3 aprilie 2018.
Cei care vor participa la acest joc bolnav câştigă puncte în funcţie de infracţiunile comise.
Astfel, ei sunt încurajaţi să înjure, să tortureze, să stropească cu acid, să ucidă musulmani şi să incendieze moschei pentru a câştiga cât mai multe puncte.
Conform Poliţiei Metropolitane, scrisorile au ajuns în şase mari comunităţi din Marea Britanie, iar forţele de ordine a lansat un apel pentru toţi cei care au primit scrisorile.
Oamenii sunt încurajaţi să predea scrisorile la Poliţie şi să nu dea curs jocului, notează mirror.co.uk.
Conform scrisorii, cei care înjură un musulman primesc 10 puncte, în timp ce tortura prin electrocutare le aduce 250 de puncte.
Înjunghierea sau împuşcarea unui musulman echivalează cu 500 de puncte în timp ce cel mai mare premiu, de 2500 de puncte, îl primeşte cel care va încerca să distrugă Mecca.