Joe Biden are Covid. Starea în care se află preşedintele SUA
Preşedintele american Joe Biden 'a fost testat pozitiv la COVID-19' joi şi prezintă "simptome foarte uşoare", a anunţat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, informează AFP, citat de Agerpres.
De Redactia Observator la 21.07.2022, 17:46Joe Biden se va izola în Casa Alba. Anunţul a fost făcut de oficialii de la Casa Albă în cursul acestei dimineţi. "În acestă dimineaţă, preşedintele Biden a fost testat pozitiv la Covid 19. Este vaccinat complet şi are şi două boostere. Are simptome foarte uşoare", a declarat Karine Jean-Pierre, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
"A început tratamentul cu Paxlovid. În conformitate cu reglementările CDC, preşedintele Biden se va izola la Casa Albă şi va continua să-şi exercite atribuţiile. Imediat ce testele vor fi negative, se va întoarce la muncă în program normal", a mai declarat Karine Jean-Pierre, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.