La un pas de o nouă tragedie feroviară. Mai mulţi oameni au fost răniţi, după ce două trenuri au deraiat, la câteva minute distanţă, în Elveţia
Mai multe persoane au fost rănite, după ce două trenuri regionale au deraiat în Elveţia, la câteva minute unul de celălalt. La prima deraiere, produsă cu puţin înainte de ora 17, partea din spate a trenului s-a răsturnat. Apoi, la nici 20 de minute, un alt tren a avut aceeaşi soartă. Deşi poliţia nu poate stabili cu exactitate motivul incidentelor, al doilea incident, cel puţin, ar fi fost cauzat de vântul extrem de puternic.
De Redactia Observator la 01.04.2023, 08:18Două trenuri regionale au deraiat vineri în Elveţia, la doar câteva zeci de kilometri unul de celălalt şi la ore apropiate, provocând rănirea mai multor persoane, a anunţat poliţia cantonală din Berna, relatează AFP.
Primul tren a deraiat în jurul orei 16.30, între Lüscherz şi Biel, iar al doilea circa 20 de minute mai târziu, în apropiere de Büren zum Hof, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Flurina Schenk. Ea a adăugat că operaţiunile de salvare - poliţie, ambulanţe şi pompieri - erau încă în curs de desfăşurare la începutul serii. În ambele cazuri, "există mai mulţi răniţi", a precizat ea.