Antena LIVE

Curs valutar

Rusia, tur de forţă în Africa. Lavrov le spune liderilor africani că Occidentul este de vină pentru criza alimentară şi creşterea preţurilor

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a negat, miercuri, că Rusia este răspunzătoare de creşterea la nivel mondial a preţurilor la alimente ca urmare a invaziei în Ucraina. El a respins "aşa-numita criză alimentară", la finalul vizitei sale în Africa, notează News.ro. Serviciile de informații occidentale subliniază că acest tur în Egipt, Etiopia, Uganda și Congo este o încercare a Moscovei de a plasa vina crizei alimentare pe umerii Occidentului și de a obține sprijinul statelor vizitate.

De la 27.07.2022, 17:17
WhatsApp
Ministrul de externe al Rusiei nu crede că țara sa este responsabilă de criza alimentară mondială. Profimedia

Serghei Lavrov a acuzat Statele Unite şi ţările europene că au crescut preţurile prin aplicarea unor politici ecologice "nechibzuite" şi chiar prin stocarea alimentelor în timpul pandemiei de Covid-19.

"Situaţia din Ucraina a afectat în plus negativ pieţele alimentare, dar nu din cauza operaţiunii speciale ruse, ci mai degrabă din cauza reacţiei absolut inadecvate a Occidentului, care a anunţat sancţiuni", a spus Lavrov.

Ţările occidentale, la rândul lor, au subliniat în repetate rânduri că alimentele sunt scutite de sancţiunile impuse Rusiei şi au învinovăţit Moscova pentru criza globală.

Lavrov acuză Occidentul

Pe acelaşi subiect

Lavrov a spus că acordul inovator de săptămâna trecută de a oferi coridoare sigure prin Marea Neagră pentru tonele de cereale blocate în Ucraina "ar fi putut fi anunţat cu mult, cu mult timp în urmă dacă nu ar fi fost vorba de încăpăţânarea Occidentului de a insista că are întotdeauna dreptate".

El a precizat că navele ruseşti şi turceşti vor escorta navele care au fost blocate în porturile ucrainene prin Marea Neagră odată ce Ucraina îşi va demina coasta.

Multe ţări africane se bazează pe importurile de grâu din Rusia şi Ucraina, iar liderii africani au vizitat în urmă cu săptămâni Moscova pentru a-şi exprima îngrijorările legate de alimente, în timp ce o foamete urmează să ia cu asalt Cornul Africii, inclusiv Etiopia, în timpul celei mai grave secete din ultimele decenii.

Cu toate acestea, majoritatea naţiunilor africane nu au criticat deschis Rusia pentru invazia sa în Ucraina. Experţii au citat sprijinul Moscovei pentru unele naţiuni africane care datează din timpul Uniunii Sovietice sau rolul Rusiei ca furnizor de arme, deşi trimite, în acelaşi timp, puţin ajutor umanitar.

Etiopia este centrul diplomatic al Africii şi a doua ţară ca populaţie, iar în cursul acestui an urma să găzduiască cel de-al doilea summit Rusia-Africa. Preşedintele Ucrainei s-a adresat organismului continental al Uniunii Africane cu sediul în Addis Abeba cu privire la invazia Rusiei la începutul acestui an, dar puţini şefi de stat au răspuns.

Lavrov a încercat în timpul turneului din Africa să îi liniştească pe liderii îngrijoraţi de creşterea preţurilor cerealelor şi să justifice invadarea Ucrainei de către Rusia, pe care a numit-o o "ameninţare" la graniţa Rusiei.

De asemenea, şeful diplomaţiei ruse a invocat că majoritatea ţărilor nu susţin sancţiunile occidentale împotriva Rusiei, fapt pe care l-a numit "practic evident, deoarece, cu excepţia a două sau trei ţări, nicio ţară din Africa, Asia sau America Latină" nu li s-a alăturat.

Guvernul Etiopiei nu a făcut nicio declaraţie publică despre războiul din Ucraina sau criza alimentară în timpul vizitei lui Lavrov, iar presa de stat a precizat doar că Rusia şi Etiopia au convenit să consolideze relaţiile economice.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

cereale serghei lavrov
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024