Lecţia de umanitate: un soldat ucrainean îi oferă îngrijiri medicale unui militar rus. Reacţia rusului: "Nimeni nu e fericit că e aici"
E a doua zi de război în Ucraina. Rusia a invadat joi dimineaţa, ora 05:00. De atunci, potrivit autorităţilor ucrainene, 137 de oameni au murit şi peste 300 au fost răniţi.
De Redactia Observator la 25.02.2022, 11:44- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
De partea cealaltă, Rusia ar fi pierdut peste 450 de militari, spun serviciile de spionaj engleze. În tot acest decor negru, a fost timp şi pentru o lecţie de umanitate. Într-un clip postat pe Reddit se poate vedea cum un soldat rus rănit primeşte îngrijiri medicale de la un militar ucrainean.
Dialogul dintre cei doi militari:
- Soldat rus: Nimeni nu e fericit că e aici.
- Soldat ucrainean: Cine ar trebui să plece de aici? Uită-te la cameră şi spune. Hai, spune, cine ar trebui să plece de aici?
- Soldat rus: Prietenii mei.
- Soldat ucrainean: Cine sunt prietenii tăi? De unde au venit?
- Soldat rus: Din Nizhniy Novgorod.
- Soldat ucrainean: Ok, stai nemişcat. Îţi cos rănile.