Legea climei, adoptată oficial de Uniunea Europeană: Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră devin obligatorii
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat oficial aşa-numita "lege a climei", prin care obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră devin obligatorii.
De Redactia Observator la 29.06.2021, 09:01Astfel, până în 2050 Uniunea trebuie să devină neutră climatic, adică să nu emită mai multe gaze decât poate absorbi. Iar până în 2030 emisiile nete de dioxid de carbon trebuie reduse cu 55 la sută faţă de nivelul din 1990.
Documentul a fost aprobat de toate cele 27 de state cu excepţia Bulgariei, care s-a abţinut. Miniştrii agriculturii din ţările membre au convenit şi asupra unei reforme a sistemului de subvenţii pentru agricultori, cu accent tot pe protejarea mediului natural.