Linda Thomas-Greenfield a fost confirmată ca ambasadoarea americană la ONU
Senatul Statelor Unite a confirmat, marţi, nominalizarea Lindei Thomas-Greenfield în funcţia de ambasador la ONU. Astfel a fost adăugat un membru important pentru echipa de securitate a preşedintelui Joe Biden. Răspunsul pozitiv vine la aproape o lună de la audierea pentru confirmarea acesteia.
De Andreea Anghel la 24.02.2021, 07:53- Linda Thomas-Greenfield, confirmată în funcţia de ambasador la ONU
- Au fost 78 de voturi pentru şi 20 împotrivă
Membrii Senatului au votat cu 78 de voturi pentru şi 20 împotrivă pentru ca Thomas-Greenfield să reprezinte Washingtonul la ONU şi să facă parte din cabinetul Biden, depăşind cu mult majoritatea necesară.
Toate voturile negative primite au venit din partea republicanilor. Cei care au votat împotrivă s-au concentrat pe un discurs al acesteia din 2019, în care s-a exprimat în favoarea Beijingului. Thomas-Greenfield şi susţinătorii ei au reacţionat, referindu-se la deceniile în care a lucrat ca diplomat, încercând că crească influenţa Statelor Unite, potrivit news.ro, care citează surse Reuters.
Carieră axată pe experienţa relaţiilor internaţionale
Linda Thomas-Greenfield, în vârstă de 68 de ani, face parte din serviciul extern de 35 de ani şi a lucrat pe patru continente. Cel mai mult şi-a desfăşurat activitatea în Africa. Ea a ocupat funcţia de subsecretar de stat pentru Africa sub administraţia lui Barack Obama.
De-a lungul carierei sale diplomatice, aceasta a fost cunoscută pentru îndrumarea tinerilor angajați ai Departamentului de Stat și pentru utilizarea unei abordări a politicii externe care se bazează pe relații și conexiuni personale, au declarat mai mulți foști oficiali ai Departamentului de Stat, potrivit nytimes.com.
''America s-a întors'', a declarat aceasta atunci când Joe Biden și-a anunțat nominalizarea pentru ONU, în luna noiembrie, repetând o frază folosită de președinte: ''Diplomația a revenit''.
Linda Thomas-Greenfield a promis că va confrunta agresiv China la Organizația Națiunilor Unite (ONU). China este acum al doilea cel mai mare contribuitor financiar al celor 193 de membri, în faţa sa fiind doar Statele Unite.