Luc Montagnier, biologul care a primit Nobelul pentru Medicină după ce a descoperit HIV, a murit la 89 de ani
Francezul Luc Montagnier, laureat al premiului Nobel pentru Medicină pentru descoperirea virusului HIV, care provoacă SIDA, a murit marţi la vârsta de 89 de ani la spitalul american din Neuilly-sur-Seine, lângă Paris, a anunţat joi primarul oraşului, Jean-Christophe Fromantine.
De Redactia Observator la 10.02.2022, 21:35- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Luc Montagnier, care a devenit ulterior o figură controversată în rândul comunităţii ştiinţifice, a primit premiul Nobel pentru Medicină în 2008 pentru identificarea, în 1983, a virusului HIV împreună cu colegii săi de la acea vreme, Françoise Barré-Sinoussi şi Jean-Claude Chermann.
Biologul va rămâne pentru totdeauna asociat cu descoperirea virusului imunodeficienţei umane (HIV), care provoacă SIDA, scrie Agerpres.
Luc Montagnier s-a poziționat adesea împotriva vaccinurilor
Însă Luc Montagnier a devenit o figură controversată în ultimii ani după mai multe luări de poziţie care au stârnit discuţii aprinse şi i-au adus condamnarea unora dintre colegii săi.
După declaraţii repetate din 2017 împotriva vaccinurilor, el a venit în ultimii doi ani cu ipoteze despre coronavirusul responsabil de pandemia de COVID-19 ce au fost considerate controversate de comunitatea ştiinţifică.
Montagnier s-a născut în 1932 în Franţa şi a obţinut un doctorat în virologie la Universitatea din Paris. El a devenit apoi directorul Fundaţiei Mondiale pentru Cercetarea şi Prevenirea SIDA. Luc Montagnier a făcut descoperiri semnificative cu privire la natura virusurilor şi a contribuit la înţelegerea modului în care virusurile pot altera informaţia genetică a organismelor gazdă