Antena LIVE

Curs valutar

"Lumea trebuie să ia în serios acest scenariu". Turcia se teme de izbucnirea unui război mondial şi anunţă negocieri cu BRICS

Ministrul de externe turc, Hakan Fidan, a avertizat cu privire la riscul unui război mondial, după vizite efectuate în China şi în Rusia, confirmând interesul Ankarei de a se apropia de ţările BRICS în această situaţie, relatează EFE, citată de Agerpres.

De la 25.06.2024, 14:22
WhatsApp
Profimedia

În declaraţii făcute pentru canalul Haberturk TV, şeful diplomaţiei turce s-a referit la recentele sale vizite în China şi Rusia, unde a spus că a observat o sciziune globală în creştere care ar putea duce la o escaladare a conflictelor belicoase actuale. În interviul acordat luni seara, el a avertizat cu privire la un posibil al Treilea Război Mondial. "Cred că lumea trebuie să ia în serios acest scenariu, această ameninţare", a subliniat el.

Discuţii cu BRICS

"China, Rusia, Coreea şi Iranul trec de la statutul de simpli parteneri de dialog la o solidaritate şi un parteneriat mai structurale. Acesta este, desigur, un efect generalizat cauzat de războiul din Ucraina", a subliniat şeful diplomaţiei turce. Un alt aspect evidenţiat de acesta este potenţialul de distrugere în creştere al armelor utilizate în conflictul declanşat de invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022, notează EFE.

În acest context, ministrul turc a reamintit că Kremlinul a ameninţat chiar că ar putea recurge la bombe nucleare. "Atât timp cât războiul continuă, acest risc va persista. Nu există scăpare, întrucât ambele părţi vor fi forţate să folosească arme mai sofisticate şi mai diferite, precum şi metode care schimbă regula jocului pentru a-şi provoca mai mult rău una alteia", a spus Fidan.

Pe acelaşi subiect

"Totul este în joc şi, prin urmare, odată ce 'proxy' vor intra în joc, există posibilitatea ca această scânteie să se răspândească şi în alte zone", a declarat ministrul, referindu-se la ţările care sprijină diferitele părţi în conflicte. Pe de altă parte, şeful diplomaţiei turce a confirmat că ţara sa este în negocieri cu asociaţia creată de Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, cunoscută sub numele de "BRICS", considerând că aceasta are potenţialul de a genera beneficii semnificative dacă ar fi instituţionalizată după un model asemănător Uniunii Europene.

Discuţiile Turciei cu BRICS "sunt în proces de evoluţie", a indicat el. Subliniind faptul că China şi Rusia sunt deja principalii doi parteneri comerciali ai Turciei, ministrul a declarat că această apropiere nu reprezintă o schimbare în politica externă a Turciei, ţară membră NATO care aspiră să adere la UE.

Comparând-o cu G7, format din cele şapte mari puteri economice occidentale, Fidan a subliniat că platforma BRICS, din care mai fac parte Egiptul, Iranul, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Etiopia nu are, pentru moment, "un cadru structural fundamental".

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

turcia brics razboi
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025