Maraton împotriva terorismului organizat la Boston
La doi ani după sângerosul atentat care a îndoliat maratonul de la Boston, zeci de mii de oameni s-au aliniat, din nou, la startul cursei extrem de populare. Printre ei s-au aflat şi supravieţuitori ai atacului terorist.
De Redactia Observator la 21.04.2015, 07:51La doi ani după sângerosul atentat care a îndoliat maratonul de la Boston, zeci de mii de oameni s-au aliniat, din nou, la startul cursei extrem de populare. Printre ei s-au aflat şi supravieţuitori ai atacului terorist.
Străzile din Boston s-au umplut din nou de oameni veniţi să-i aplaude pe cei 30.000 de sportivi care au luat startul maratonului. Autorităţile au luat măsuri deosebite de siguranţă pentru a preveni repetarea atacului de acum doi ani, soldat cu trei morţi şi peste 260 de răniţi.
Peste 20 de participanţi au fost supravieţuitori ai atentatului de acum doi ani. Unii au rămas mutilaţi în urma exploziilor, ceea ce nu i-a împiedicat să ajungă la linia de sosire, ca un simbol al rezistenţei în faţa terorismului.
Alţi alergători au mărturisit că s-au hotărât să ia startul inspiraţi de memoria victimelor şi mai ales a uneia din ele: un băieţel de opt ani, ucis de explozii.
Cursa a avut loc cu o zi înaintea audierilor în care teroristul rămas în viaţă, Djohar Ţarnaev, îşi va afla sentinţa. Dar sportivii spun că nu se mai gândesc deloc la el sau la răzbunare.
Cursa a fost câştigată, la masculin, de un etiopian iar la feminin de o atletă din Kenya. Sportivii africani au dominat primele 10 locuri ale ambelor clasamente.