Maraton sub protectie la Madrid
Dupa atentatul care a indoliat maratonul de la Boston, fiecare cursa de acest gen din marile capitale ale lumii este tratata ca un eveniment cu grad ridicat de risc. Astazi a venit randul Madridului, oras lovit, si el, de un sangeros atac terorist, in 2004
De Redactia Observator la 28.04.2013, 09:51Startul Maratonului de la Madrid inseamna, de fapt, trei competitii: un maraton, un semi-maraton si o cursa de 10 kilometri. Sunt asteptati 26.000 de alergatori, care se vor indrepta, cu totii, in aceeasi directie.
Autoritatile de la Madrid nu vor sa lase nimic la voia intamplarii. Planuri amanuntite de securitate au fost elaborate pentru toate strazile pe care vor trece concurentii, ca si pentru parcul Retiro, unde se va incheia maratonul.
Primul obiectiv al organizatorilor este ca toti concurentii sa se simta in deplina siguranta, pentru ca aceasta zi, care trebuie sa fie una de sarbatoare, sa nu fie marcata de teama. Si se pare ca scopul a fost atins: numarul celor care alearga pe strazile din Madrid a fost, in ultimele zile, mai mare ca de obicei, deoarece multi atleti amatori se antrenau pentru maraton.
Sistemul de protectie antiterorista din Spania a fost intarit dupa atentatul din 2004, in care au murit aproape 200 de oameni, intre care mai multi romani. Serviciile de aparare a legii colaboreaza mult mai bine intre ele, ca si cu colegii lor din alte tari. Organizatorii sunt pe deplin increzatori ca maratonul se va incheia cu bine.