Marea Britanie a raportat peste 50.000 de infectări cu Covid-19 pentru prima oară de la mijlocul lunii ianuarie
Pentru prima oară după 15 ianuarie, Marea Britanie a raportat, vineri, peste 50.000 de cazuri de infectare cu coronavirus.
De Redactia Observator la 16.07.2021, 21:28Potrivit BBC, citat de news.ro, vineri au fost înregistrate 51.870 de cazuri - cea mai mare cifră de la 15 ianuarie - şi 49 de decese în termen de 28 de zile de la un test pozitiv. Medicul Chris Whitty a spus că numărul persoanelor internate cu Covid-19 se dublează la fiecare trei săptămâni. Marea Britanie "nu este în afara pericolului" şi oamenii ar trebui să acţioneze cu prudenţă, deoarece de luni vor fi relaxate restricţiile.
Până în prezent cel mai mare număr de infectări în Marea Britanie s-a înregistrat la 8 ianuarie: 68,053.
Datele Biroului de Statistică Naţională sugerează că infecţiile Covid au crescut din nou în mare parte din Marea Britanie. Ultimele cifre sugerează că în Anglia una din 95 de persoane are virusul - faţă de una din 160 în săptămâna precedentă.
În Scoţia, se estimează că una din 90 de persoane este infectată, în timp ce în Irlanda de Nord este una din 290 şi în Ţara Galilor una din 360. Varianta Delta reprezintă aproape fiecare caz. Se estimează că puţin peste 650.000 de persoane, sau 1% din populaţia din Marea Britanie, a fost testată pozitiv pentru coronavirus în săptămâna până la 10 iulie - în creştere faţă de 400.000 de persoane săptămâna anterioară.