Mărturia tinerei salvate de sora ei geamănă din fălcile unui crocodil, în Mexic: ''Am crezut că brațul meu a fost smuls''
Tânăra din UK care a fost salvată din fălcile unui crocodil de către sora ei geamănă, în timp ce se aflau într-o vacanţă în Mexic, a vorbit despre experienţa traumatizantă prin care a trecut.
De Redactia Observator la 27.06.2021, 14:10Tânăra a crezut că va muri înainte să fie salvată din fălcile unui crocodil. Atacul a avut loc în timp ce aceasta înota împreună cu sora ei geamănă. Melissa Laurie, în vârstă de 28 de ani, se afla într-o lagună, lângă Puerto Escondido, când reptila şi-a făcut simţită prezenţa.
În timp ce gemenele încercau să se îndepărteze de pericol, Melissa a fost târâtă sub apă de crocodilul de 80 de kilograme. ''Sincer, am crezut că sunt pe punctul de a muri. Îmi amintesc că am fost zguduită cu putere'', a declarat Mellissa, vorbind cu The Sun.
''Nu am simțit nimic, nicio durere, dar am crezut că brațul meu a fost smuls din locul în care mă mușcase. Mintea mea era plină de gânduri, că nu îmi voi mai vedea familia vreodată sau că Georgia va trebui să se ocupe de repatrierea corpului meu în Marea Britanie'', a mai adăugat aceasta.
Curajul nebănuit al Georgiei i-a salvat viaţa
- Tânăra salvată de sora ei din fălcile unui crocodil, în Mexic, a ieşit din comă şi respiră singură: ''M-a...
- O femeie luptă să trăiască, după ce sora ei geamănă a salvat-o din fălcile unui crocodil, în Mexic
- Copilă sfâșiată de un leopard, la petrecerea de ziua fratelui, în India: ''Era o fetiţă extraordinară, mereu...
Melissa și Georgia înotaseră în populara lagună Manialtepec împreună cu prietena lor, Ani, și cu fratele ei, Gopal. Fuseseră asigurați de ghidul lor fără licență că laguna este un loc sigur. Crocodilul a fost văzut mai întâi la 15 metri de locul în care înota grupul. Panica i-a cuprins în timp ce se grăbeau să iasă din apă.
Ea a spus: ''Am țipat: Este un crocodil, trebuie să ne întoarcem imediat. I-am văzut ochii și forma capului chiar deasupra apei și în acel moment, m-am gândit: Avem probleme. Mi-a crescut ritmul cardiac. Eram foarte agitată în momentul respectiv.''
Melissa a dezvăluit că era aproape în siguranţă, întinzându-i mâna lui Ani, în momentul în care a avut loc atacul. A fost prinsă de mâna stângă şi trasă sub apă. Ulterior, tânăra a fost găsită plutind cu fața în jos, aproape de mal. Misiunea de salvare a fost cu atât mai dificilă, în condiţiile în care reptila a încercat să o atace ulterior şi pe sora ei geamănă.
Ambele femei au fost duse la spital, unde Melissa a stat o perioadă de timp în comă. Ulterior, au fost nevoite să se întoarcă în Marea Britanie pentru a continua recuperarea tinerei. Atacul nu a marcat-o pe tânără doar din punct de vedere psihic. Melissa are o cicatrice pe abdomen de la operaţie, precum şi una la nivelul braţului, potrivit Mirror.
Întrebată anterior de BBC dacă se simte ca un erou, Georgia a spus: ''Este un aspect dificil. Nu cred că totul se poate reduce doar la stima de sine. Dacă cineva mi-ar zice aceeași poveste, aș spune: WOW! Este atât de curajos, ești un erou! Dar este greu să crezi că te complimentează cu adevărat când cineva îți spune aceste lucruri.''