Maşina unor români a ars ca o torţă pe o autostradă din Ungaria. Părinţii şi cei doi copii au fost salvaţi de mai mulţi agenţi fiscali
Patru români au fost salvaţi sâmbătă de pe o autostradă din Ungaria, după ce maşina lor a fost cuprinsă de flăcări. Nişte agenţi fiscali aflaţi în apropiere au intervenit şi au dus familia la loc sigur, relatează news.ro.
De Redactia Observator la 03.09.2023, 13:27Potrivit comunicatului, părinţii şi cei doi copii mici călătoreau spre Austria atunci când din maşina lor a început să iasă un fum dens, iar mai apoi aceasta a luat foc. Cei trei agenţi fiscali ai NAV au mutat copiii şi pe mama în maşina lor de serviciu, apoi i-au escortat într-un loc sigur şi s-au străduit să îl liniştească pe tatăl care a încercat să salveze obiectele de valoare din maşina care ardea.
Familia nu a fost rănită în incendiu
Potrivit informării, în urma incidentului, tronsonul de autostradă afectat a fost închis până la sosirea pompierilor. În câteva minute au sosit şi pompierii profesionişti din oraşul maghiar Mosonmagyaróvár din apropierea graniţei cu Austria.
În comunicat s-a menţionat, de asemenea, că mai mulţi angajaţi ai NAV au participat la instruiri specifice poliţiştilor şi au învăţat să acorde şi prim-ajutor unor victime. Agenţii fiscali care participă la astfel de formări o fac în mod voluntar, pentru a putea acţiona şi în situaţii de urgenţă.