Măsuri disperate pentru a salva urşii koala, pe cale de dispariţie în Australia. Până în 2050 n-ar mai rămâne niciun exemplar în sălbăticie
Membrii unor grupuri de conservare a faunei din Australia au plantat coridoare cu copaci pentru a salva koala, marsupialul pe cale de dispariție din Australia.
De Redactia Observator la 24.11.2023, 09:51Vastele rețele de vegetație, plantate de grupul Bangalow Koalas în regiunea Northern Rivers a statului australian New South Wales, sunt un colac de salvare pentru koala și pentru numeroase alte specii.
Măsuri disperate pentru a salva urşii koala, pe cale de dispariţie
Cordioarele asigură trecerea în siguranță prin habitatul koala din ce în ce mai fragmentat, crescând diversitatea genetică și protejând animalele de amenințările umane.
"Coridoarele noastre încearcă de fapt să-i îndepărteze de oameni, de mașini, de câini. Se pot deplasa în siguranță prin peisaj și nu trebuie să ne suporte pe noi, oamenii", a spus Linda Sparrow, președintele Bangalow Koalas, potrivit Reuters.
Se preconizează că marsupialul koala va dispărea în sălbăticie în New South Wales până în 2050, relatează Mediafax. Cele mai mari amenințări sunt incendiile de vegetație, pierderea habitatului prin exploatare forestieră și defrișarea terenurilor. Koala a dispărut deja în mai multe state australiene.