Antena LIVE

Curs valutar

Medicii au descoperit o nouă maladie care atacă creierul, inima şi rinichii copiilor. Ce este Sindromul Zaki şi cum se poate trata

Un grup internaţional de cercetători a descoperit o nouă maladie ce atacă doar copiii. Boala este una de natură genetică, este rar întâlnită, dar i s-a găsit şi un tratament.

De la 04.10.2021, 14:12
WhatsApp
Profimedia

Studiul, la care au participat cercetători din Statele Unite, Egipt, India, Singapore, China şi Emiratele Arabe Unite, a fost publicat în ediţia din 30 septembrie a The New England Journal of Medicine, notează MedicalExpress. Cercetătorii au numit noua boala "Sindromul Zaki", după numele primului medic care a identificat afecţiunea - Maha Zaki. Zaki est medic şi cercetător în cadrul Centrului Naţional de Cercetare din Cairo (Egipt). "Deși medici diferiți îngrijeau acești copii, toți copiii au prezentat aceleași simptome și au avut aceleași mutații ale ADN-ului în aceeași genă", a declarat Joseph Gleeson, profesor de neuroștiințe la Facultatea de Medicină a Universității din San Diego și autor principal al studiului.

Sindromul Zaki | Simptome şi tratament

Sindromul Zaki afectează dezvoltarea prenatală a organelor importante ale fetuşilor, printre care ochii, creierul, rinichii şi inima. Copiii care suferă de acest sindrom rămân cu sechele pentru tot restul vieţii. "Am fost intrigați timp de mulți ani de copiii cu această afecțiune. Ne-am dat seama că avem de-a face un un nou simptom care poate fi identificat de medici și poate chiar prevenit", a declarat Joseph Gleeson.

Bruno Reversade, co-autor al studiului şi director de cercetări la Agenția pentru Știință, Tehnologie și Cercetare din Singapore, a fost unul dintre medicii care au identificat potenţiale modalităţi de a trata sindromul Zaki. Cercetătorii au folosit celule stem şi un medicament denumit CHIR99021 pentru a trata afecţiunea. S-au efectuat mai întâi teste pe şoareci şi au descoperit că medicamentul CHIR99021 a reglat producerea de Wnt în fiecare model de tratament. Embrionii de șoareci au dezvoltat organe care le lipseau și au revenit la o creștere normală.

"Rezultatele au fost foarte surprinzătoare deoarece se presupunea că malformațiile structurale la naștere precum Sindromul Zaki nu ar putea fi prevenite cu un medicament.Ne putem imagina că acest medicament, sau medicamente asemănătoare lui, vor fi folosite în cele din urmă pentru a trata malformațiile congenitale dacă bebelușii sunt diagnosticați suficient de timpuriu", a declarat Guoliang Chai, cercetător la Facultatea de Medicină din Beijing.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

sindromul zaki zaki sindrom tratament celule stem copii boala
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025