Mesajul disperat transmis de prințesa Latifa, ținută ostatică de tatăl său, după ce a vrut să fugă din Dubai
Povestea prinţesei ţinută prizonieră în turn a devenit realitate în Dubai. Prinţesa Latifa suţine că tatăl său, conducătorul Dubaiului, a închis-o într-un palat. Din captivitate tânăra a trimis un mesaj disperat în care imploră ajutor.
De Redactia Observator la 17.02.2021, 20:55- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Povestea prinţesei Latifa este departe de orice basm. De cel puţin trei ani este ţinută captivă de tatăl ei, şeicul Dubaiului, Mohammed bin Rashid al-Maktoum.
Prinţesa Latifa: Sunt ţinută ostatică în această vilă, care a fost transformată în închisoare. Toate ferestrele sunt blocate, nu pot deschide niciuna. Cinci poliţişti stau de pază afară şi doi în casă.
Latifa a înregistrat acest mesaj în urmă cu câteva nouă luni. Nu se ştie cum dar a reuşit să facă rost de un telefon,.
Prinţesa Latifa: Fac această înregistrare din baie, pentru că este singura încăpere care are o uşă pe care o pot încuia.
Sunt cuvintele cu care Latifa îşi încheie apelul către lume. Mărturiile ei nu au convins însă pe toată lumea.
Mary Robinson, fost comisar: Latifa suferă de tulburare bipolară, într-un mod în care este convingătoare. Nu vrem ca Latifa să sufere şi alte traume.
Tânăra a încercat de mai multe ori să evadeze
Pentru ultima tentativă, cea din martie 2018, s-a pregătit-o timp de 7 ani. A învăţat tehnici de supravieţuire în apă, în bazinul din palat. Totul a fost însă în zadar. A fost prinsă de gărzi la graniţa cu India. Susţine că a fost torturată, drogată şi abuzată.
Prinţesa Latifa: Mi-au spus că tata le-a zis să mă bată până mă omoară.
Prietenii şi activiştii pentru drepturile omului fac apeluri disperate pentru eliberarea ei.
David Haigh, activist: Liderii ai lumii, vedete, şi aşa-zişi influenceri, toţi cei care merg în Dubai şi promovează această ţară să se trezească şi să vadă realitatea. Aceasta este o ţară, unde oamenii vor merge pe acele plaje în Dubai la câţiva metri de locul unde Latifa e ţinută ostatică.
Tatăl fetei, Mohammed bin Rashid al-Maktoum, este conducătorul Dubaiului şi vicepreşedinte al Emiratelor Arabe Unite. Este unul din cei mai puternici și mai bogați oameni din lume. Aşa că este des văzut alături de liderii lumii şi de capete încoronate, precum regina Elisabeta a doua. De altfel, e nelipsit din loja regală de la Ascot.
Latifa nu este singura care a vrut să fugă din mâinile şeicului. Sora ei a reuşit să evadeze în anul 2000, iar în 2019 cea de-a doua soţie a emirului, Prinţesa Haya, nu a mai suportat abuzuirile şi a fugitcu copiii în Marea Britanie unde a cerut divorţul.
Prinţesa Latifa: Nu există dreptate aici. Nu le pasă. În special dacă eşti femeie. Viaţa ta nu contează.
Şeicul a respins întotdeuna acuzaţiile.