Antena LIVE

"Mi s-a parut normal să vin să-i aduc un omagiu după tot ce a făcut pentru biserică". Mii de credincioși s-au adunat la Vatican pentru a trece pe la catafalcul papei Benedict al XVI-lea

Mii de credincioşi s-au adunat luni dimineaţa la Vatican pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului papă Benedict al XVI-lea, care a murit sâmbătă la vârsta de 95 de ani şi al cărui trup a fost expus luni în bazilica Sfântul Petru din Roma înainte de funeraliile programate pentru joi, relatează AFP. În piaţa Sfântul Petru s-a format o coadă lungă de persoane în zorii zilei de luni, în prezenţa jurnaliștilor din lumea întreagă şi a unui important dispozitiv de securitate, notează Agerpres.

De la 02.01.2023, 12:01
Mii de credincioși s-au adunat la Vatican pentru a trece pe la catafalcul papei Benedict al XVI-lea Profimedia

"Am ajuns la 6 dimineaţa, mi s-a parut normal să vin să-i aduc un omagiu după tot ce a făcut pentru biserică", a declarat pentru AFP sora Anna-Maria, o călugăriţă italiană.

Sicriul cu trupul papei emerit a fost transferat la bazilica Sfântul Petru luni dimineaţă în cadrul unei ceremonii private, potrivit serviciului de presă al Vaticanului. Trupul lui Joseph Ratzinger s-a aflat până acum într-o mică capelă privată a mănăstirii în care a locuit după ce şi-a anunţat demisia în 2013, situată în grădinile Vaticanului. Uşile Bazilicii Sfântul Petru de la Vatican sunt deschise luni publicului de la ora 09:00 (08:00 GMT) până la ora 19:00 (18:00 GMT), apoi de la ora 06:00 până la 18:00 GMT, marţi şi miercuri. Intrarea este liberă şi nu necesită rezervare.

Vaticanul a difuzat duminică primele fotografii cu trupul fostului papă Benedict al XVI-lea, întins pe un catafalc, îmbrăcat în roşu (culoarea doliului papal), cu o mitră albă împodobită cu o împletitură din aur şi un rozariu în mâini.

Un omagiu din partea papei Francisc

Pe acelaşi subiect

Papa Francisc i-a adus un omagiu duminică "iubitului papă" Benedict al XVI-lea, "acest slujitor credincios al Evangheliei şi al Bisericii". Teolog strălucit şi apărător fervent al dogmei, Benedict al XVI-lea, care şi-a anunţat demisia din funcţie în 2013 din cauza stării de sănătate în declin, a murit sâmbătă, la vârsta de 95 de ani, în mănăstirea din grădinile Vaticanului.

Funeraliile oficiate de papa Francisc pentru predecesorul său, care a condus Biserica Catolică din 2005 până în 2013, vor constitui un eveniment fără precedent în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice.

Ți-a plăcut acest articol?

papa benedict al xvi vatican papa francisc
Întrebarea zilei
Sunteți de acord ca evazioniștii sub 1 milion de euro să scape de închisoare dacă dau banii înapoi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Unul din 24 de locuitori din New York este acum milionar
spotmedia.ro
Publicat 10.05.2024
PRIMELE IMAGINI | Florin Piersic a ajuns cu ambulanța la Spitalul „Foișor” /...
Gandul
Publicat 09.05.2024
Mitul locuințelor accesibile din România, spulberat. Economist: „Avem dobânda...
Adevărul
Publicat 10.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 12 mai 2024. Berbecii au conflicte în relația de cuplu....
CaTine
Publicat 11.05.2024
Carmen Harra, mesaj după ce starea lui Florin Piersic s-a înrăutățit! Ce a...
spynews.ro
Publicat 10.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Aeroportul din România de unde avioanele zboară aproape goale. Deși s-a...
Click.ro
Publicat 09.05.2024
Microsoft a lansat un program AI de spionaj. Va fi folosit de serviciile secrete
Useit
Publicat 11.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
VIDEO. „Am și eu interlopii mei aici!” Cum i s-a dus vestea olteanului...
libertatea.ro
Publicat 10.05.2024
Lucien Laviscount a vorbit despre Shakira: „Este una dintre cele mai frumoase...
ZU
Publicat 11.05.2024
Tort cu mousse de ciocolată amăruie și mousse de căpșuni
Hello taste
Publicat 11.05.2024
Cum să-i vorbești copilului despre substanțele interzise
Deparinti
Publicat 11.05.2024
Parlamentul vrea să schimbe legea RCA. Cum ar putea afecta despăgubirile...
ziare.com
Publicat 09.05.2024
Mahassine Merabet a câștigat un premiu important petnru rolul său în serialul...
Happy
Publicat 10.05.2024
Proprietățile medicinale ale sucului de cireșe. Ce efecte produce în organism
Medicool
Publicat 11.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024