Migranți loviți cu bastoane în largul Mării Egee. Femei și copii țipă disperați, în timp ce Garda de Coastă turcă le împinge barca spre Grecia
Ministerul grec al Imigrării a postat pe Twitter imagini dure filmate în largul Mării Egee, care arată cum Garda de Coastă turcă lovește migranți cu bastoane. Copii mici și femei țipă disperați, în timp ce barca le este împinsă spre Grecia.
De Veronica Micu la 06.10.2022, 15:38- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Filmarea dramatică a fost distribuită pe rețelele de socializare de Notis Mitarakis, ministrul grec al Imigrării, care vorbește despre o încălcare a dreptului internațional și a Declarației comune a Uniunii Europene cu Turcia. Imaginile au fost surprinse de unul dintre migranți, salvat ulterior de autoritățile elene. "Aceasta este o dovadă suplimentară a instrumentalizării fluxurilor de migrație de către Turcia", spune Notis Mitarakis.
În videoclip se vede cum migranții din barcă țipă disperați, în timp sunt loviți cu o brutalitate fără precedent, scriu jurnaliștii publicației Protothema.
O navă cu migranți s-a scufundat joi în largul insulei grecești Lesbos, în centrul Mării Egee
Cel puțin 16 migranți au murit, după ce nava în care se aflau s-a scufundat joi în largul insulei grecești Lesbos, în centrul Mării Egee. Este al doilea dezastru maritim în care au fost implicați migranți în mai puțin de o zi, a anunțat paza de coastă a țării.
- Peste 70 de migranţi, ascunşi în 3 TIR-uri, la vama Nădlac. Se strecuraseră printre frigidere şi piese auto,...
- 17 migranţi care se ascundeau într-un microbuz care transporta măşti chirurgicale, prinşi încercând să iasă...
- 40 de migranţi găsiţi de poliţiştii de frontieră, ascunşi în două microbuze conduse de călăuzele lor, la...
Ambarcațiunea scufundată transporta aproximativ 40 de persoane, a precizat paza de coastă, citând persoanele care au fost salvate până în prezent. Au fost recuperate 16 cadavre ale unor femei, a declarat un oficial al pazei de coastă. Alte 9 femei au fost salvate, iar aproximativ 15 persoane erau date dispărute. Barca s-a scufundat la est de Lesbos, care se află aproape de coasta Turciei.
Notis Mittarachi a transmis pe Twitter un apel către Turcia să ia "măsuri imediate” pentru a preveni toate plecările neregulamentare din cauza condițiilor meteorologice severe. Miercuri, autoritățile grecești au salvat, miercuri, 80 de migranți a căror ambarcațiune s-a scufundat după ce a lovit o zonă stâncoasă în apele furtunoase din apropierea insulei Kythira, în sudul Greciei. Potrivit celor salvați, 15 persoane erau dispărute, iar căutările continuau.