Antena LIVE

Miliardarul Rupert Murdoch s-a logodit pentru a șasea oară, la 92 de ani. Cine este Elena Zhukova, femeia care îi va deveni soție la vară

Mogulul media Rupert Murdoch s-a logodit pentru a şasea oară, de această dată cu Elena Zhukova, un cercetător pensionat, scrie The Guardian. Vestea privind cea mai recentă logodnă a lui Murdoch vine la doar cinci luni de când el a anunţat că se retrage de la conducerea imperiului său media.

De la 08.03.2024, 10:28
Miliardarul Rupert Murdoch s-a logodit din nou, la 92 de ani. Cine este Elena Zhukova, femeia cu care se va căsători la vară, în California Profimedia

Biroul lui Murdoch a anunţat că miliardarul în vârstă de 92 de ani urmează să se căsătorească cu Zhukova, un biolog molecular pensionat, în vârstă de 67 de ani, potrivit New York Times. În aprilie, presa a relatat că Murdoch ieşea la întâlniri cu Zhukova, la doar patru luni după ce el a pus capăt logodnei de două săptămâni cu Ann Lesley Smith, o moderatoare de radio conservatoare, în vârstă de 67 de ani.

Invitaţiile la nunta lui Murdoch, care va avea loc la Moraga, via şi reşedinţa sa din California, au fost deja trimise, relatează Timesc, citând un reprezentant al lui Murdoch, care a mai fost căsătorit de patru ori.

Murdoch a întâlnit-o pe Zhukova la o reuniune a fostei soții

Murdoch a întâlnit-o pe Zhukova la o reuniune de familie extinsă găzduită de cea de-a treia soţie a lui, Wendi Deng, cu care a fost căsătorit timp de 14 ani, înainte de a cere divorţul în 2013. Fiica ei în vârstă de 42 de ani, Dasha Zhukova, este o colecţionară de artă şi filantroapă ruso-americană care a fost căsătorită anterior cu Roman Abramovich, oligarh rus şi fost proprietar al clubului de fotbal din Premier League Chelsea.

Pe acelaşi subiect

Vestea privind cea mai recentă logodnă a lui Murdoch vine la doar cinci luni de când el a anunţat că se retrage de la conducerea imperiului său media, pe care l-a construit după ce tatăl său i-a dat primul ziar.

Compania lui Murdoch News Corp, tranzacţionată public şi având sediul la New York, deţine sute de publicaţii digitale locale, naţionale şi internaţionale, inclusiv Wall Street Journal, Fox News şi Sky News Australia, precum şi editura HarperCollins. Mogulul media se laudă cu o valoare netă de 8,96 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

Cine este Elena Zhukova, noua logodnică a lui Murdoch

Noua logodnică a lui Murdoch a lucrat ca specialist molecular în diabet la Universitatea din California, în Los Angeles, scrie New York Times. Zhukova, care are origini din Rusia şi a descris, la un moment dat, familia sa ca făcând parte din ”intelectualitatea obişnuită, normală din Moscova”, a fost căsătorită cu Alexander Zhukov, un miliardar ruso-britanic cu investiţii în energie.

Ultima soţie a lui Murdoch este fostul supermodel Jerry Hall, de care a divorţat în 2022. Celelalte foste soţii ale sale sunt Wendi Deng, Anna Murdoch Mann şi Patricia Booker. El are şase copii.

Nunta din această vară va veni după un an cu obstacole pentru imperiul Murdoch, 2023, inclusiv o înţelegere de 787,5 milioane de dolari între Fox News şi compania de echipamente de vot Dominion. Înţelegerea a pus capăt unei dispute despre faptul că reţeaua şi compania mamă ar fi difuzat cu bună ştiinţă acuzaţii false şi ciudate conform cărora Dominion ar fi fost implicată într-un complot pentru a frauda alegerile din 2020 din SUA.

Ți-a plăcut acest articol?

rupert murdoch miliardar logodna casatorie
Întrebarea zilei
În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Las copilul cu rudele

Îl înscriu la grădiniţă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Emailul pe care trebuie să îl ștergi neapărat dacă l-ai primit. Utilizatorii...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Băutura care are un gust mai bun decât cafeaua. Te trezește instant, dar are la...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Ce BILEȚEL a lăsat un maturător din Vaslui, în parbrizul mașinii, unui șofer...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Ce mâncăm după Paște. De ce să ne ferim de ciorbă, preferata românilor
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Eliminare dureroasă pentru echipa galbenă! Chef Sautner a pierdut un concurent...
A1
Publicat 07.05.2024
Horoscopul zilei de 9 mai 2024. Leii construiesc relații noi. Află ce se...
CaTine
Publicat 08.05.2024
Când poți spăla haine după Sărbătorile Pascale. În Săptămâna Luminată...
spynews.ro
Publicat 07.05.2024
„A venit iepurașul!” » Arpad Paszkany, cadou de peste 100.000 de euro pentru...
GSP
Publicat 05.05.2024
Descoperire uimitoare la bordul unei epave vechi de 1.700 de ani. „O delicatesă...
Click.ro
Publicat 07.05.2024
Locul în care timpul e cu 9% mai lent pentru oameni. Ce fenomen ciudat are loc
Useit
Publicat 07.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Tyla a purtat o rochie din nisip adevărat pe covorul roșu de la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 07.05.2024
Tort Mozaic. Tort tablă de șah, spectaculos și delicios
Hello taste
Publicat 08.05.2024
Comportamente sexuale la copiii mici: ce este și ce nu este normal
Deparinti
Publicat 07.05.2024
Paradox sau normalitate: De ce a ajuns motorina să fie mai ieftină ca benzina....
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Ce scrie presa turcă despre sezonul doi al serialul ”Golden Boy. Dragoste...
Happy
Publicat 08.05.2024
Remedii naturale împotriva sindromului de gură uscată. Cum îl poți ameliora
Medicool
Publicat 08.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024