Rupert Murdoch a demisionat din funcţia de preşedinte al Fox şi News Corp, după mai bine de 70 de ani. Cine îi ia locul magnatului media
Rupert Murdoch a demisionat din funcţia de preşedinte al Fox Corp şi News Corp, două dintre cele mai mari companii media din lume, punând capăt unei cariere de peste şapte decenii în care a creat un imperiu care se întinde din Australia până în Statele Unite, relatează Reuters.
Magnatul media Rupert Murdoch se retrage din funcţia de preşedinte al Fox Corp şi News Corp. Fiul său, Lachlan Murdoch, va deveni singurul preşedinte al News Corp şi va continua să fie preşedinte şi director general al Fox, au anunţat joi companiile. Tranziţia consolidează rolul lui Lachlan ca lider al imperiului media, punând capăt întrebărilor legate de succesiune în cadrul familiei Murdoch.
Rupert Murdoch a demisionat
Într-un mesaj adresat joi personalului, Murdoch a scris: "Companiile noastre au o sănătate robustă, la fel şi eu", relatează news.ro. Vestea vine la doar câteva luni după ce Murdoch, în vârstă de 92 de ani, a renunţat la un plan care ar fi reunit imperiul său media prin fuziunea Fox şi News Corp, după ce mai mulţi acţionari de top au respins propunerea pe motiv că nu ar fi reuşit să atingă adevărata valoare a companiei. Murdoch, care deţine o participaţie aproape de control în ambele companii, va fi numit preşedinte emerit al ambelor companii.
La începutul acestui an, Fox a soluţionat un proces de defăimare cu Dominion Voting Systems pentru suma de 787,5 milioane de dolari, evitând un proces în care Murdoch, fiul său Lachlan, precum şi directori şi prezentatori de la Fox ar fi trebuit să depună mărturie. Procesul ar fi pus Fox în centrul atenţiei în legătură cu amplificarea afirmaţiilor false privind falsificarea voturilor la alegerile prezidenţiale americane din 2020, aşa cum susţinea Donald Trump. Experţii juridici au declarat că înţelegerea a fost cea mai mare încheiată vreodată de o companie media americană.
- Miliardarul Rupert Murdoch, nouă iubire la 92 de ani. Bărbatul şi-a cunoscut actuala iubită la petrecerea fostei...
- "Am petrecut clar niște momente bune". Mogulul Rupert Murdoch a divorțat prin e-mail de cea de-a patra soție
- Rupert Murdoch și Ann Lesley Smith şi-au anulat logodna la doar câteva săptămâni după ce au anunţat că se...
Slandalurile de la Fox News
"Multe dintre întreprinderile sale produc în continuare o mulţime de ştiri importante care ajută la informarea lumii în moduri care nu s-ar fi putut întâmpla dacă nu ar fi fost conducerea sa", a declarat Brian Wieser, analist media la firma de consultanţă Madison & Wall. "Dar este imposibil să ignorăm cealaltă parte a acestui lucru, în care Fox News a amplificat toxicitatea în mediul politic din SUA, iar alte proprietăţi au avut un impact similar în alte teritorii", subliniază analistul.
Rupert Murdoch, care are şase copii, şi-a dorit mult timp ca aceştia să preia în cele din urmă frâiele imperiului său.
Cine preia afacerile lui Murdoch
Fiul său James a fost CEO al Twenty-First Century Fox înainte de decizia companiei de a-şi vinde activele de film şi televiziune către Walt Disney Co pentru 71,3 miliarde de dolari, o tranzacţie care a fost încheiată în 2019. James a canalizat apoi veniturile obţinute în urma tranzacţiei către o firmă de investiţii private, Lupa Systems.
Între timp, Lachlan a fost numit CEO al noii Fox Corp. La moartea lui Murdoch, ceilalţi copii ai săi ar putea contesta puterea lui Lachlan.
Murdoch controlează News Corp şi Fox Corp prin intermediul unui trust de familie cu sediul în Reno, Nevada, care deţine o participaţie de 40% din acţiunile cu drept de vot ale fiecărei companii. El deţine, de asemenea, o cotă mică de acţiuni ale companiilor în afara trustului. Fiecare dintre cei patru copii adulţi ai lui Murdoch are o participaţie în trust. Cu toate acestea, fiicele sale mai mici, Chloe şi Grace, de la cea de-a treia soţie a sa, Wendi Deng, nu au drepturi de vot în trust.
Transferul acţiunilor cu drept de vot ale News Corp şi Fox Corp de la Murdoch la cei patru copii adulţi ai săi ar putea crea un scenariu în care trei dintre copii ar putea avea o pondere de vot mai mare de o treime, ceea ce ar putea declanşa o bătălie asupra viitorului companiilor, chiar dacă Lachlan Murdoch supraveghează acum Fox Corp. şi News Corp.
Fox şi News Corp au un sistem de acţiuni duble, cu acţiuni de clasă A fără drept de vot şi acţiuni de clasă B cu drept de vot. Acţiunile Fox şi News Corp deţinute de copiii lui Murdoch prin intermediul trustului sunt o combinaţie a celor două clase de acţiuni.
Acţiunile Fox au crescut cu 2% după aflarea veştii demisiei lui Murdoch. Acţiunile News Corp au câştigat 0,6%.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰