Mesajul emoționant al unui fiu: ”Tatăl meu a murit luptând în Afganistan. Sunt trist și supărat și așa ar trebui să fii și tu”

Mesaj emoționat scris de un jurnalist american pentru CNN. Bărbatul se întreabă pentru ce a luptat și a murit tatăl său în Afganistan din moment ce după 20 de ani, peste 2000 de vieți pierdute, peste 20.000 de răniți și 1000 de miliarde de dolari cheltuiți, americanii s-au trezit de unde au plecat: tot cu talibanii la putere.

• Primul episod de iarnă din acest sezon. 7 judeţe, cele mai afectate: COD ROŞU de viscol

Jurnalistul american Nick Ochsner a povestit într-un text emoționant, scris pentru CNN disperarea pe care o simte în aceste zile. După atacurile din septembrie 2001, Jimmmy, tatăl său a plecat în Afganistan. O misiune militară pe care a îndeplinit-o aproape trei ani, până când a fost ucis de o bombă la marginea drumului de lângă frontiera Afganistanului cu Pakistan, în noiembrie 2005.  

"Era primăvara anului 2002. Aveam 12 ani şi eram în maşină când tatăl meu mi-a spus că va pleca în Afganistan. Era încântat, emoţionat. El a trăit de când era copil pentru a fi soldat. Îşi dedicase ultimii doi ani în operaţiuni epuizante ale Forţelor Speciale pentru a deveni beretă verde. Erau zilele de după septembrie 2001 şi spunea că este şansa lui de a merge şi a lupta împotriva inamicilor pentru a se răzbuna pentru ce se întâmplase în septembrie. Câteva luni mai târziu, el a fost ales pentru o misiune în Afganistan. Am lipsit de la şcoală în ziua respectivă pentru a putea petrece întreaga zi alături de el. Am plecat împreună la aeroport pentru a pregăti documentele de plecare şi apoi am mers împreună cu toată familia să mâncăm. În noaptea aceea am rămas cu el până târziu. Eram în aeroport, iar cei de acolo strigau de pe listă numele fiecărui militar care urma să plece în misiune. Rând pe rând fiecare militar era numit, iar în cele din urmă a venit şi rândul tatălui meu. S-a îndreptat imediat către un autobuz care să îl ducă la avion, iar eu, mama şi sora mea am urcat în duba familiei pentru a ne întoarce acasă. Ajuns pe front, tata a luptat şi s-a întors la noi de câteva ori, până când acest lucru nu a mai fost posibil. A fost ucis de o bombă la marginea drumului de lângă graniţa cu Pakistan, la 15 noiembrie 2005", a povestit jurnalistul.

Dacă tatăl meu ar trăi astăzi, s-ar gândi la afganii care l-au ajutat

"Tatăl meu a iubit poporul afgan, iar poporul afgan l-a iubit pe tatăl meu. După primii ani ca militar pe frontul din Afganistan, a devenit ofiter de informaţii, lucru care demonstra că petrecuse foarte mult timp în afara bazei militare, având diverse întâlniri cu bătrânii care locuiau acolo şi diferite discuţii cu localnicii. Când venea acasă din misiune, ne povestea despre întâlnirile sale cu conducătorii militari locali şi cu bătrânii satului. Era ataşat de tot ce se întâmpla aolo. Majoritatea misiunilor le-a petrecut în aceeaşi zonă a țării, astfel că era familiarizat cu zona şi lucra în general cu aceiaşi militari. A devenit bun prieten cu unul dintre ei, Ayoub. Avea extrem de multă încredere în el şi îi împărtăşea detalii personale din viaţa familiei noastre. Ayoub ne-a transmis un mesaj după ce tatăl meu a fost ucis. Ne-a transmis că a simţit pierderea tatălui nostru la fel de tare ca şi noi. Câţiva ani mai târziu, a fost şi el ucis. După un timp, colegii tatălui meu ne-au adus diferite cadouri de la localnicii afgani. Pe lângă faptul că i-a plăcut să fie militar, tatăl meu a iubit fiecare misiune din Afganistan şi mai ales iubea oamenii pentru care lupta", a mărturisit Nick Ochsner.

Jurnalistul mărturiseşte că nu se aştepta ca Afganistanul să fie cucerit de talibani la  20 de ani de când aceştia au pierdut puterea. "Era jignitor când oamenii îmi spuneau că trebuie să fiu împotriva războiului din Afganistan. Mulţi oameni puneau dorinţa mea pentru acest război pe baza morţii tatălui meu cu care cei mai mulţi dintre ei empatizau mai greu.Tot ce le-aş spune e că am susţinut acest război pentru că şi tatăl meu a făcut la fel. Când aveam astfel de discuţii în timpul studenţiei, nu credeam că va mai exista un moment în care să ne putem gândi la astfel de lupte în Afganistan. Cu toate acestea, acum există. Este greu de spus pentru ce se dă această luptă. Talibanii au preluat ţara, în timp ce mii de oameni au murit luptându-se pentru a o elibera. Dacă astăzi ar fi trăit, tatăl meu ar fi fost îngrijorat de situaţia miilor de afgani care şi-au riscat viaţa şi securiatea familiilor lor pentru a ajuta armata americană care acum îi lasă pe mulţi neajutoraţi, în spatele porţilor închise de talibani. Am în gând Afganistanul în fiecare dimineaţă când văd brăţara tatălui meu şi mă gândesc unde şi cum a murit. La fel ca mine fac şi alţi prieteni şi membri ai familiilor care au pierdut pe cineva drag pe frontul afgan. Suntem un grup de oameni care purtăm la închietura mâinii această brăţară pentru a reaminti că apropiaţii noştri au fost sacrificaţi în luptele pe care mulţi le-au uitat. Lupte pe care mulţi dintre oameni nu le înţeleg nici măcar după 20 de ani", a adăugat jurnalistul.

Fără victorie, fără răspunsuri

”Ani de gestionare defectuoasă, o strategie militară deficitară și o lipsă generală de interes din partea publicului american și-au arătat impactul asupra misiunii noastre în Afganistan. Toate acestea, bineînțeles, au fost ținute în mare parte ascunse publicului american - sau pentru noi cei care eram atenți - efortul de război a fost prezentat roz, la presiunile unor liderii militari și oficiali guvernamentali pentru a masca realitatea sumbră, ascunsă în briefing-uri clasificate. La un moment dat - în urmă cu mai mulți ani - a venit timpul să plecăm. Problema este: cum părăsiți un război pe care l-ați purtat atât de mult, fără ca el să se termine?

Deci, câți soldați americani ar trebui să moară într-o țară străină, uitată de mult de majoritatea americanilor, înainte să realizăm că este timpul să plecăm? Este greu să auzi această întrebare, darămite de răspunzi. Ca fiu al unui soldat care și-a dat viața pentru America și poporul afgan, gândurile mele despre sfârșitul luptelor americane în Afganistan sunt complicate. Dar, mai ales, mă întorc la aceeași concluzie: sacrificiul tatălui meu a meritat acum 16 ani. Nu sunt sigur că aș putea spune același lucru dacă ar muri azi acolo. Asta mă întristează. Și mă înfurie. Și ar trebui să te facă și pe tine să te simți trist și supărat. Cum a trecut țara noastră de la fluturarea steagurilor americane, de la panglicile galbene cu mesajul „Sprijină trupele noastre” și de la a asculta nedezlipită știrile despre războiul într-o țară străină la una în care majoritatea oamenilor nu știu deloc că încă suntem în război”, s-a întrebat jurnalistul.