Miracol cu repetiţie: O mamă din Siria și bebeluşul ei nou-născut, salvați de două ori în 3 zile de sub dărâmăturile casei afectate de cutremur
O mamă siriană și bebelușul ei nou-născut au fost salvați de două ori într-o săptămână din ruinele casei lor afectate de cutremur, anunță o organizație caritabilă.
De Redactia Observator la 14.02.2023, 11:46Dima era însărcinată în șapte luni când cutremurul de lunea trecută a făcut ca o parte din casa ei din Jindayris să se prăbușească. Femeia a suferit răni ușoare și a născut ulterior un băiat, Adnan, la un spital din Afrin susținut de Societatea medicală siriano-americană (Sams). S-au întors în casă, numai că aceasta s-a prăbușit complet trei zile mai târziu.
Adnan a fost dus de salvatori la spitalul al-Shifa din Afrin în stare critică, suferind de deshidratare severă și icter, în timp ce Dima a fost tratată pentru o rană gravă la un membru inferior. Abdulkarim Hussein al-Ibrahim, un medic pediatru, a anunțat luni că bebelușul răspunde bine la tratament.
"Starea lui Adnan... s-a îmbunătățit semnificativ. Noi doar îl hrănim și îi asigurăm restul nevoilor prin perfuzii intravenoase", a explicat pediatrul pentru BBC.
Între timp, Dima a fost externată din nou din spital și locuiește într-un cort împreună cu soțul ei, Abdul Majid, și cu cei nouă nepoți ai lor. Ea merge în fiecare zi la Afrin pentru a-l vizita pe Adnan la spital.
- Cutremur în Turcia şi Siria. Bilanţul a depăşit 37.000 de morţi. Ankara: Cel mai grav seism din istoria...
- Cutremurul din Turcia a distrus prima moschee a Anatoliei, veche de 1400 de ani. Aici era păstrată "barba...
- Fost handbalist la CSU Suceava, găsit mort sub dărâmăturile casei în Turcia. Cemal Kutahya a sfârșit alături...
Motivul pentru care mama a fost nevoită să se întoarcă în casa afectată de cutremur
Familia ei a fost forțată să se întoarcă la casa parțial distrusă, deoarece nu exista un adăpost alternativ disponibil în Jindayris, unul dintre orașele cele mai afectate din nord-vestul Siriei. De asemenea, ei nu au primit niciun alt ajutor de la cutremur, la fel ca alte zeci de mii de persoane care au fost afectate.