Antena LIVE

Curs valutar

MISTER elucidat: Cum arată de fapt interiorul unei piramide egiptene? (FOTO)

Piramidele din Egipt au rămas un mister chiar şi după 4.500 de ani de la ridicarea lor. "Cum au fost ridicate?", "Ce se află în interior?", sunt doar câteva dintre întrebările care au rămas fără răspuns până în prezent.

De la 12.05.2016, 10:39
WhatsApp

Piramidele din Egipt au rămas un mister chiar şi după 4.500 de ani de la ridicarea lor. "Cum au fost ridicate?", "Ce se află în interior?", sunt doar câteva dintre întrebările care au rămas fără răspuns până în prezent.

Iată însă că o echipă de experţi egipteni şi străini a reuşit să desluşească unul dintre mistere.  Astfel, structura internă a unei piramide a fost dezvăluită folosindu-se "particule cosmice", scrie Live Science.

O echipă de arheologi a dat publicității primele rezultate ale acestei noi tehnici realizate la piramida Bent, situată la circa 40 de km de Cairo. Imaginile 3D arată două camere interioare ale structurii vechi de 4.600 de ani. Situată în incinta necropolei regale Dahshur, piramida Bent a fost una dintre cele mai vechi piramide construite în timpul regatului antic al Faraonului Sneferu.

Imaginile au putut fi obţinute după ce au fost folosite particule radiografice cunoscute sub numele de muoni. Aceste particule cosmice cad pe Pământ și pot trece prin orice suprafețe dure.

Oamenii de știință pot afirma cu certitudine faptul că piramida Bent are coridoare mari care duc către cele două camere funerare, dispuse una deasupra celeilalte. Mai mult, până acum legendele vorbeau despre faptul că însuși faraonul Sneferu este îngropat în piramidă, însă tocmai prin această nouă tehnică de scanare a interiorului, această posibilitate a fost exclusă.

"Vizualizând aceste particule în funcție de distribuția lor unghiulară, suntem capabili de a reconstrui o imagine de interior a piramidei, pentru prima dată în istorie. Imaginile obținute arată în mod clar doua camere situate la aproximativ 60 de picioare una deasupra celeilalte”, a declarat Mehdi Tayoubi, co-preşedinte al proiectului ScanPyramids.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Luaţi vitamine doar după ce consultaţi un medic?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce se întâmplă, de fapt, cu trecerea la ora de iarnă în 2024? Parlamentul...
Fanatik.ro
Publicat 12.10.2024
Echipa de spărgători de elită plătiți pentru a pătrunde în obiectivele top...
spotmedia.ro
Publicat 13.10.2024
Vrei un paradis numai pentru tine? Amorgos, o insulă din Grecia, ideală pentru o...
spotmedia.ro
Publicat 12.10.2024
Cum arată casa în care locuiește Florin Dumitrescu de la Masterchef. Nici în...
Gandul
Publicat 13.10.2024
Misterul în jurul soartei comandantului Forţei Quds se adânceşte. Iranul ar...
Adevărul
Publicat 13.10.2024
Sfânta Parascheva 2024: tradiții și obiceiuri pe 14 octombrie. Ce să faci și...
A1
Publicat 13.10.2024
Horoscopul zilei de 14 octombrie 2024. Gemenii fac o investiție majoră. Află ce...
CaTine
Publicat 13.10.2024
Simona de la Insula Iubriii, mesaj tranșant pentru ispita Anamaria. Consideră...
spynews.ro
Publicat 13.10.2024
Mesajul lăsat în vestiar de delegația României după meciul din Cipru: „Vă...
GSP
Publicat 13.10.2024
Supă cu găluște, rețetă din anul 1940. Așa o făceau străbunii să iasă...
Click.ro
Publicat 13.10.2024
Muntele Everest e mai înalt decât ar trebui. Ce ar fi de vină, potrivit...
Useit
Publicat 13.10.2024
Limită la retragerile de numerar. Câți bani cash poți să scoți de la...
Redacţia.ro
Publicat 11.10.2024
Ea a investigat sub acoperire mecanismul cu bani de la Moscova: „M-am infiltrat...
libertatea.ro
Publicat 13.10.2024
Jessie J a pierdut 20.000 de dolari după ce casa ei din Los Angeles a fost...
ZU
Publicat 13.10.2024
Supă de conopidă cu multe legume, pentru un prânz hrănitor
Hello taste
Publicat 10.10.2024
Ce înseamnă uter retrovers. Cum influențează o sarcină
Deparinti
Publicat 13.10.2024
NATO „schimbă foaia” cu Rusia. Decizie crucială a miniștrilor...
ziare.com
Publicat 13.10.2024
Gözde Kansu din Golden Boy – Dragoste rebelă și cântăreața Sıla...
Happy
Publicat 11.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este candidoza vaginală. Care sunt simptomele și cum se tratează
Medicool
Publicat 13.10.2024
Comentatorul meciului Cipru - România, anunţ surprinzător după pauză! "Ne-a...
orangesport.ro
Publicat 12.10.2024