Trei morți și peste 40 de răniți în explozia din Paris. Deflagrația s-a produs când au intervenit pompierii
O brutărie pariziană a fost spulberată în această dimineaţă de o explozie puternică. Autorităţile anunţă un bilanţ sumbru: cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa şi 10 se zbat între viaţă şi moarte.
De Redactia Observator la 12.01.2019, 21:10O brutărie pariziană a fost spulberată în această dimineaţă de o explozie puternică. Autorităţile anunţă un bilanţ sumbru: cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa şi 10 se zbat între viaţă şi moarte după deflagraţia care s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei scurgeri de gaze. Alţi 37 de oameni sau suferit răni uşoare.
Strada din Paris pe care se află brutăria arată ca după bombardament. Bucăţi de mobilier şi tencuială au fost împrăştiate pe zeci de metri de forţa exploziei, iar ferestrele clădirilor din jur au fost spulberate.
Imediat după deflagraţie, primele etaje ale imobilului au fost cuprinse de flăcări. Iniţial, martorii credeau că a avut loc un atentat. Unda de şoc a fost simţită chiar şi la patru străzi distanţă.
”Nu puteam să respir din cauza fumului negru, nu ştiam unde mă aflu. Tot ce aveam în minte era să scap”, spune un martor.
Din cauza numărului mare de victime, serviciile de urgenţă au folosit inclusiv elicoptere pentru a transporta răniţii. Acestea au aterizat pe şosea.
Zeci de oameni rămaşi la etajele superioare ale clădirii au fost evacuaţi de urgenţă şi duşi într-un adăpost amenajat în clădirea Primăriei din Paris.
Pompierii fuseseră veniseră la faţa locului cu aproape o oră înainte de tragedie. Trei dintre ei se aflau în brutărie în momentul exploziei.
CHRISTOPHE CASTANER, ministrul francez de Interne: Pompierii fuseseră chemaţi la imobilul de la numărul 6 Rue de Trevise din cauza unei scurgeri de gaze. În timpul intervenţiei a avut loc o explozie dramatică.
Premierul francez, ministrul de Interne şi primarul Parisului au mers la locul tragediei şi au felicitat forţele de ordine. 200 de pompieri şi 100 de poliţişti au fost mobilizaţi în urma epxloziei.