NATO începe, în Germania, cel mai mare exerciţiu aerian din istoria sa. "AirDefender 23" a fost conceput în 2018 ca răspuns la anexarea Crimeei de Rusia
Astăzi, 12 iunie, începe exerciţiul militar NATO Air Defender 23. Centrul logistic va fi Germania unde, până pe 23 iunie, se vor desfăşura mai multe exerciţii aeriene. Şase aeroporturi germane urmează să staţioneze 250 de avioane, iar la manevre participă 25 de ţări. Cele trei zone de zbor unde se vor desfăşura exerciţiile vor fi închise cu schimbul traficului aerian civil. Nu se aşteaptă anulări de zboruri, ci doar întârzieri.
De Redactia Observator la 12.06.2023, 08:16Până la 10.000 de persoane vor lua parte la acest exerciţiu menit să consolideze interoperabilitatea şi protecţia împotriva dronelor şi rachetelor de croazieră în cazul unui atac asupra oraşelor, aeroporturilor sau porturilor situate pe teritoriul NATO. Exerciţiul a fost conceput în 2018, parţial ca răspuns la anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014, deşi nu vizează în mod specific pe cineva, a declarat generalul Ingo Gerhartz, şeful Forţele Aeriene Germane, în timpul prezentării exerciţiului.
Aceste manevre vor avea ca scop şi transmiterea unui mesaj, în special Rusiei
NATO este hotărâtă să apere "fiecare centimetru" din teritoriul său, dar nu va fi direcţionat "niciun zbor, de exemplu, către Kaliningrad", enclava rusă care se învecinează cu Polonia şi Lituania, membre NATO, a dat asigurări generalul german. "Suntem o alianţă defensivă şi aşa este planificat acest exerciţiu", a insistat el.
Însă aceste manevre vor avea ca scop şi transmiterea unui mesaj, în special Rusiei, a explicat presei ambasadoarea Statelor Unite în Germania, Amy Gutmann. "Aş fi foarte surprinsă dacă un lider mondial nu ar lua în considerare ce demonstrează acest lucru în privinţa spiritului acestei alianţe, ce înseamnă puterea acestei alianţe, şi asta îl include pe domnul Putin", a argumentat ambasadoarea americană. "Prin sincronizare ne sporim forţa", a adăugat ea.
- Avioane britanice şi suedeze au interceptat două aeronave ruse, în apropierea spaţiului aerian al ţărilor baltice
- Cum s-a desfăşurat cel mai mare exerciţiu NATO din România. Peste 800 de militari s-au antrenat pentru un posibil...
- Reacţia NATO după ultimele evenimente de pe frontul din Ucraina: peste 10.000 de militari vor participa la "Air...
Nu există planuri în această etapă pentru a face din Air Defender un exerciţiu regulat, a precizat ambasadoarea Gutmann. Dar, a adăugat ea, "nu vrem ca acest exerciţiu să fie ultimul". Exerciţiul va include pregătire operaţională şi tactică, în principal în Germania, dar şi în Cehia, Estonia şi Letonia. Cancelarul Olaf Scholz va vizita vineri piloţii la baza de pe aerodromul Schleswig-Jagel din nordul Germaniei.
În opinia generalului Michael Loh, exerciţiul va viza "să completeze prezenţa permanentă a Statelor Unite în Europa" şi să ofere pregătire "la o scară mai mare decât ceea ce se realizează de obicei pe continent".