NATO simulează activarea Articolului 5. A adus la un loc 90.000 de soldaţi pentru cel mai mare exerciţiu din ultimii 40 de ani
NATO se pregăteşte de război. Timp de aproape cinci luni. 90.000 de soldaţi vor lua parte la unul dintre cele mai mari exerciţii militare din istoria Alianţei Nord Atlantice. Scenariul luat în calcul este activarea articolului 5, după ce unul dintre statele membre a fost atacat de un inamic de talia Rusiei. Sunt planificate între 500 și 700 de misiuni de luptă, inclusiv in România.
De Redactia Observator la 25.01.2024, 22:15Steadfast Defender 24 este cel mai mare exerciţiu militar pe care NATO îl organizează în ultimii aproape 40 de ani. Mai mult ca niciodată, Alianţa vrea să arate oricărui potenţial inamic că poate desfășura și susține operațiuni complexe, pe mii de kilometri, din Nordul Atlanticului până în Europa Centrală și de Est, și în orice condiții.
Christopher Cavoli comandantul forţelor NATO în Europa: Steadfast Defender 24 va fi o demonstrație clară a unității noastre, a puterii noastre și a hotărârii noastre de a ne proteja reciproc, de a proteja valorile noastre şi ordinea internaţională bazată pe legi.
Exerciţiile militare vor avea loc şi în România
Nava de transport şi debarcare USS Gunston Hall e prima care a plecat din Statele Unite către Europa şi dă practic start manevrelor militare aliate. Scenariul exersat este activarea articolului 5 după ce unul dintre statele membre a fost atacat. Aşa că demonstraţia de forţă pregătită de NATO este impresionantă.
Florin Caruceru: 90.000 de soldați, de pe ambele maluri ale Atlanticului, vor testa timp de câteva luni capacitatea aliaților de a se angaja într-un conflict cu un adversar precum Rusia. La exerciţiu vor participa peste 50 de nave, portavioane şi distrugătoare, precum şi peste 80 de avioane de luptă, printre care, F-35, F-15, supersonice F-18 Hornet şi aeronave Harrier, elicoptere şi drone. Vor fi folosite cel puţin 1.100 de vehicule de luptă, inclusiv 133 de tancuri şi 533 de vehicule de luptă de infanterie. Sunt planificate între 500 și 700 de misiuni de luptă aeriană. Alte sute de exerciţii vor simula confruntări pe mare şi pe uscat. Manevrele militare vor dura până la sfârşitul lunii mai şi se vor desfăşura pe teritoriul a aproximativ 19 state membre NATO şi partenere, inclusiv România.
Mai multe state, printre care şi România, vor cumpăra 1.000 de rachete Patriot
Pe lângă manevrele militare, aliaţii continuă şi înarmarea. Mai multe state membre vor cumpăra aproximativ 1.000 de rachete PATRIOT într-un efort de a consolida sistemele de apărare aeriană ale Europei. Contractul de 5,6 miliarde de dolari a fost semnat de Germania, Olanda, România și Spania, printre alte țări.
Măsurile vin în contextul în care războiul din Ucraina se apropie de al treilea an, iar oficialii NATO au avertizat că un conflict cu Rusia e posibil în următorii 20 de ani. Săptămâna trecută, şeful militar al Alianţei le-a cerut civililor din statele membre să fie pregătiţi de un război cu Rusia.
Antony Blinken, secretarul de stat al SUA: Dacă nu ar fi fost oprit în încercarea de a face ceea ce încerca să facă în Ucraina, Putin aproape sigur nu s-ar fi oprit la Ucraina. Ar fi putut să atace alte țări, inclusiv țări din NATO, pe care avem responsabilitatea să le protejăm.
Kremlinul acuză Alianţa că îşi pregăteşte resursele pentru o luptă cu Moscova
Ieri, şeful armatei britanice a cerut populaţiei din Regat să fie pregătită să lupte pentru rege şi ţară într-un război împotriva Rusiei conduse de Vladimir Putin, deoarece armata profesionistă din prezent este prea mică.
Kremlinul nu a anunţat încă dacă şi cum va răspunde mobilizării aliate de la graniţele sale. Acuză însă Alianţa că s-a întors la manevrele Războiului Rece şi că îşi pregăteşte resursele pentru confruntarea cu Moscova.
Antony Blinken, secretarul de stat al SUA: Dacă nu ar fi fost oprit în încercarea de a face ceea ce încerca să facă în Ucraina, Putin aproape sigur nu s-ar fi oprit la Ucraina. Ar fi putut să atace alte țări, inclusiv țări din NATO, pe care avem responsabilitatea să le protejăm.
Potrivit specialiştilor, atacul Rusiei va fi precedat de un război cibernetic şi de lovituri aeriene puternice cu rachete. Şeful diplomaţiei ruse a răspuns dur la acuzaţiile că Moscova ar putea să îşi invadeze vecinii.
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe: L-am auzit și pe preşedintele Biden spunând ceva similar, avertizând că, dacă Ucraina pierde războiul, atunci Rusia va mărșălui asupra statelor baltice, asupra Finlandei și a altor membri NATO. Cred că oamenii care fac astfel de afirmaţii înţeleg că ele sunt. Cum să spun? Sunt mizerii.