Nepotul lui Brigitte Macron, din partea fratelui, luat la bătaie de cel puţin 8 persoane. Incidentul vine după un discurs al preşedintelui legat de pensii
Opt persoane - şase bărbaţi şi două femei - au fost arestate la Amiens, fiind cu toţii acuzaţi că l-au agresat pe unul dintre nepoţii lui Brigitte Macron, Jean-Baptiste Trogneux, în vârstă de 30 de ani, în contextul unei manifestaţii la adresa reformei pensionării, anunţă o sursă judiciară şi tatăl acestuia, relatează AFP.
De Redactia Observator la 16.05.2023, 20:52Cele opt persoane sunt acum în arest preventiv, potrivt unei surse din poliţie. Tatăl victimei, Jean-Alexandre Trogneux, precizează că este vorba despre şase bărbaţi şi două femei. Acesta susţine că fiul său a fost recunoscut şi a fost luat la bătaie de către un grup, după un interviu acordat luni de către preşedintele francez Emmanuel Macron.
Agresorii l-au lovit în cap, peste braţe şi picioare şi i-au înjurat pe ''preşedinte, pe soţia sa şi familia noastră'', dar apoi au fugit, după ce au intervenit trei vecini, notează AFP. Jean-Baptiste Trogneux se afla marţi ''sub observaţie, în aşteptarea (rezultatelor unei) tomografii'', mai anunţă tatăl acestuia.
Prin această agresiune, ''am depăşit limitele, sunt îngrozit'', declară el. Contactat de AFP, Parchetul din Amiens nu a răspuns.