Nimeni nu știe unde se află Marina Ovsiannikova. Rusoaica a arătat un curaj nebun, a întrerupt jurnalul televiziunii de stat
Curaj nebun pentru o rusoaică angajată la televiziunea de stat Pervîi Kanal care a intrat luni seară în timpul celui mai urmărit jurnal pentru a le spune rușilor că sunt mințiți de stat despre războiul din Ucraina. Zece ore mai târziu, Marina Ovsiannikova este de negăsit. Nimeni nu știe unde a ajuns după ce a fost arestată și riscă ani grei de închisoare în baza unei legi noi care interzice defăimarea armatei ruse. Mai multe ONG-uri și avocați au încercat să-i sară în ajutor, dar nu au reușit să o localizeze.
De Redactia Observator la 15.03.2022, 16:07Marina Ovsiannikova a intrat luni seară în timpul celui mai urmărit buletin de ştiri televizat din Rusia cu un carton pe care scria: "Nu războiului. Nu credeţi propaganda. Aici vă mint". Marina Ovsiannikova, angajată a postului, a fost arestată imediat şi dusă la poliţie, dar nimeni nu știe unde se află la mai bine de 10 ore după gestul ei plin de curaj care a impresionat întreaga lume.
Marile publicații internaționale au relatat pe larg despre acest episod rar de protest în Rusia și unele ziare i-au pus fotografia chiar pe prima pagină. În schimb în Rusia, fotografia cu Marina a apărut cenzurată în presă, cartonul cu mesajul ei a fost blurat ca să nu se vadă ce este scris. Zelenski i-a mulțumit personal și în mod public Marinei Ovsiannikova pentru actul ei curajos de protest. Totodată le-a mulțumit și tuturor rușilor care se străduiesc să spună adevărul despre război.
Mai mulți avocați și ONG-uri pentru drepturile omului au încercat luni seară să dea de Marina pentru a o ajuta, dar nu au găsit-o nicăieri, poliția a refuzat să răspundă la întrebări, la fel și fostul soț al femeii, care ar fi angajat la canalul pro Kremlin Russia Today. Căutările au fost reluate marți dimineață, scrie pe Twitter jurnalistul Kevin Rothrock. Între timp mașinăria rusă de propagandă s-a pus în funcțiune pentru a repara episodul, dar și în vest au început să circule pe social media zvonuri urâte, anti-rusești, că protestul Marinei Ovsiannikova a fost „înscenat” pentru a da lumii un personaj rusesc eroic și „spălat” care să demonstreze că nu toți rușii sunt la fel, potrivit jurnalistului Kevin Rothrock de la Meduza.
De ce este important gestul Marinei Ovsiannikova
- Televiziunea de stat din Rusia sfidează propaganda lui Putin. Invazia Ucrainei, criticată dur şi considerată...
- Cinci poliţişti ruşi apucă de mâini şi de picioare un protestatar şi o iau la fugă. Sute de oameni care cer...
- Jurnaliştii ultimului post liber din Rusia refuză să lucreze pentru Putin. Canalul a difuzat "Lacul lebedelor" la...
Scena a avut loc în timpul principalului jurnal de știri de la cel mai puternic și popular canal de televiziune din ţară, Pervîi Kanal. Programul numit "Vremia" (Timpul), este urmărit de milioane de ruşi încă din epoca sovietică. În timp ce cunoscuta prezentatoare Ekaterina Andreeva vorbeşte, în spatele ei apare Marina Ovsiannikova cu un carton pe care scrie "Nu războiului. Nu credeţi propaganda. Aici vă mint. Ruşii sunt împotriva războiului". Pe carrton erau desenate drapelul Ucrainei şi cel al Rusiei. Prezentatoarea a continuat să vorbească în timp ce protestatara scanda "Nu războiului", apoi canalul a difuzat repede un reportaj despre spitale, încheind transmisia în direct din platou. "Se desfăşoară o anchetă internă" cu privire la acest "incident", a declarat scurt Pervîi Kanal într-un comunicat.
Potrivit agenţiei de presă Tass, tânăra riscă să fie urmărită penal pentru "discreditarea imaginii forţelor armate ruse". Guvernul rus a votat recent mai multe legi care prevăd pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru răspândirea a ceea ce autorităţile consideră a fi "informaţii false" despre armată. Simpla utilizare a cuvântului "război" de către presă sau persoane particulare pentru a descrie intervenţia rusă în Ucraina este pasibilă de urmărire penală.
Video-ul cu incidentul a devenit viral pe reţelele sociale, numeroşi internauţi salutând "curajul extraordinar" al Marinei, în contextul unei represiuni brutale, cu mii de arestați, împotriva tuturor formelor de disidenţă.
De la începutul intervenţiei în Ucraina la 24 februarie, câteva mii de manifestanţi au fost arestaţi în Rusia. "Salvarea Rusiei poate veni doar de la femei ca ea!", a scris un utilizator de Twitter, în timp ce altul a cerut ca ea "să fie protejată imediat". Leonid Volkov, un apropiat al opozantului Aleksei Navalnîi, încarcerat de anul trecut după ce a supravieţuit unei tentative de otrăvire, a declarat pe Twitter că este "gata să plătească orice amendă" care i-ar fi aplicată Marinei Ovsiannikova.
Marina Ovsiannikova: "Mi-e ruşine că am permis ca minciunile să fie difuzate la televizor
Într-un videoclip înregistrat anterior şi publicat de ONG-ul OVD-Info, Marina Ovsiannikova a explicat că tatăl ei este ucrainean şi mama ei de origine rusă, așa că nu poate vedea cele două ţări drept dușmane. "Din păcate, am lucrat pentru Pervîi Kanal în ultimii ani, făcând propagandă pentru Kremlin. Mi-e foarte ruşine de asta astăzi", a spus ea. "Mi-e ruşine că am permis ca minciunile să fie difuzate la televizor, îmi este ruşine că am permis ca poporul rus să fie transformat în zombi", a adăugat ea.
În încercarea lor de a controla toate informaţiile despre conflict, autorităţile au blocat sau restricționat majoritatea instituțiilor media încă independente, precum şi principalele reţele de socializare, precum Twitter şi Facebook. Mulți ruși au acces doar la versiunea oferită de guvern şi presa controlată de Kremlin, printre care Pervîi Kanal, despre "operaţiunea militară specială" vizând "denazificarea" Ucrainei şi prevenirea unui "genocid".