Noi documente clasificate, găsite în garajul lui Joe Biden, anunţă Casa Albă. Procurorul general al SUA va ţine un discurs
Al doilea set de documente clasificate au fost găsite de avocaţii preşedintelui american Joe Biden, în garajul său din Wilmington, Delaware, a confirmat joi Casa Albă, potrivit BBC, citat de News.ro. În urma descoperirii, procurorul general al Statelor Unite, Merrick Garland, a anunțat că va ţine un discurs joi, la ora 20:15.
De Redactia Observator la 12.01.2023, 18:51"Avocaţii au descoperit printre documentele personale şi politice un număr mic de documente suplimentare ale administraţiei Obama-Biden care erau marcate ca fiind clasificate", a declarat într-un comunicat Richard Sauber, consilier special al preşedintelui Biden.
"Toate aceste documente, cu excepţia unuia, au fost găsite în spaţiul de depozitare din garajul reşedinţei preşedintelui din Wilmington. Un document constând dintr-o singură pagină a fost descoperit printre materialele depozitate într-o cameră adiacentă", a precizat avocatul. Administraţia a cooperat pe deplin pentru a se asigura că dosarele sunt tratate în mod corespunzător, a adăugat Sauber.
Casa Albă l-a angajat pe Richard Sauber în mai anul trecut, pentru a ajuta la răspunsul administraţiei Biden la eventualele investigaţii viitoare, în cazul în care republicanii vor recâştiga majoritatea în Congres la alegerile de la mijlocul mandatului, ceea ce s-a şi întâmplat în Camera Reprezentanţilor. Sauber, care era la acea vreme cel mai important avocat al Departamentului pentru Veterani, şi-a început activitatea la Casa Albă cu titlul de "consilier special al preşedintelui".
Descoperirea, făcută cu câteva zile înainte de alegeri
- Avocații lui Joe Biden au găsit un alt pachet de documente secrete care nu au fost predate. Republicanii au luat foc
- Joe Biden, primele declarații în scandalul documentelor clasificate din biroul său privat: "Am fost surprins să...
- Joe Biden, în mijlocul unei noi controverse. Documente clasificate din perioada mandatului de vicepreședinte,...
Iniţial, avocaţii lui Joe Biden au găsit documente confidenţiale, din perioada în care a fost vicepreşedinte, într-un birou privat pe care îl avea la sediul unui think tank. Descoperirea a fost făcută la 2 noiembrie 2022, cu câteva zile înainte de alegerile de la mijlocul mandatului prezidenţial. Apoi, avocaţii s-au dus să caute şi într-o a doua locaţie folosită de Joe Biden şi au găsit alte documente de interes pentru oficialii federali care analizează această chestiune, a relatat, miercuri, pe surse, CNN.
Potrivit NBC, în noul lot de documente sunt şi unele clasificate, ceea ce înseamnă că nu trebuiau să se afle acolo. Descoperirea iniţailă a documentelor clasificate, în noiembrie, a declanşat semnale de alarmă în interiorul Casei Albe, unde doar un cerc restrâns de consilieri şi avocaţi erau la curent cu această chestiune. Ca urmare, a fost lansat un efort de căutare a altor locaţii în care ar fi putut fi depozitate documente din perioada în care Joe Biden a fost vicepreşedinte.
Procurorul general al Statelor Unite, Merrick Garland, a declarat că va ţine un discurs joi, la 20:15, ora României. Departamentul de justiție nu a dezvăluit despre ce va fi vorbi oficialul, dar anunţul vine după ce Casa Albă a confirmat că un set de documente clasificate, care datează de pe vremea când Joe Biden era vicepreședinte, au fost descoperite la domiciliul său din Delaware.