Număr record de doze de vaccin împotriva Covid-19 administrate într-o singură zi, în Italia
Italia a administrat vineri un număr record de 600.000 de doze de vaccin împotriva coronavirusului.
De Redactia Observator la 05.06.2021, 20:21“Ziua de ieri a fost marcată de un număr record de doze administrate într-un interval de 24 de ore, acesta fiind de 600.000. Numărul total de doze administrate până acum depăşeşte 37 de milioane. Italia este pe locul doi în Europa în privinţa numărului de oameni vaccinaţi complet, după Germania şi înaintea Franţei şi Spaniei”, a anunţat autoritatea italiană responsabilă cu vaccinarea.
Numărul centrelor de vaccinare din Italia, în continuă creștere
Recordul de doze administrate vine şi ca urmare a faptului că numărul de centre de vaccinare a crescut. În martie, totalul centrelor de vaccinare pe teritoriul peninsulei era de 1.500 de centre, între timp acesta ajungând la peste 2.600. Pandemia a provocat până acum peste 100.000 de decese în Italia, unde numărul noilor cazuri şi al deceselor este în scădere constantă în ultima perioadă.