Numărul zilelor cu temperaturi peste 35 °C a crescut cu 50% în ultimii 30 de ani în marile capitale ale lumii
Numărul zilelor cu temperaturi peste 35 de grade Celsius în 20 din marile capitale ale lumii - de la New Delhi la Jakarta şi Buenos Aires - a crescut cu 52% în ultimele trei decenii, potrivit concluziilor unei analize realizate de un grup de experţi, ce au fost prezentate vineri, relatează Agerpres, citând Reuters.
De Redactia Observator la 28.06.2024, 12:30Cele peste 300 de milioane de persoane care trăiesc în cele mai populate 20 de capitale ale lumii sunt deosebit de vulnerabile în faţa creşterii temperaturilor în contextul schimbărilor climatice, întrucât asfaltul şi clădirile absorb şi reţin căldura.
Capitale precum New Delhi, Dacca şi Manila s-au confruntat deja anul acesta cu valuri de caniculă periculoase, ceea ce a dus la creşterea numărului de decese asociate căldurii şi la închiderea şcolilor.
New Delhi s-a confruntat cu cel mai sever şi prelungit val de caniculă din ultimii 74 de ani după ce în capitala Indiei s-au înregistrat, timp de 39 de zile consecutive, temperaturi maxime sau care au depăşit 40 de grade Celsius, din 14 mai până în 21 iunie, potrivit datelor înregistrate de staţia meteorologică a oraşului.
O analiză realizată de Institutul Internaţional pentru Mediu şi Dezvoltare (IIED) a cuantificat pericolul sporit al căldurii extreme în unele dintre cele mai mari centre urbane din lume.
- Bilanț cutremurător: peste 1.300 de pelerini, morți la Mecca din cauza căldurii extreme. Cei mai mulți dintre ei...
- Încălzirea globală cauzată de om se accelerează într-un "ritm fără precedent": "Este un deceniu critic"
- După ce fenomenul El Nino a adus temperaturi record, revine La Nina, ciclonul care va aduce temperaturi mai scăzute...
Jakarta s-a confruntat cu cea mai mare creştere
Pe baza temperaturilor de suprafaţă înregistrate de staţiile meteo din aeroport, cercetătorii au descoperit că, în perioada 2014-2023, au existat aproape 6.500 de zile cumulate - sau cazuri - când unul din cele 20 de oraşe a atins temperaturi de 35 de grade Celsius sau mai mari. În decada 1994-2003, au existat doar 4.755 de astfel de zile.
''Ştim că vremea caniculară nu este resimţită uniform pe teritoriul oraşelor'', a spus Tucker Landesman, cercetător în cadrul IIED. ''Acumulările de căldură sunt mai probabile în anumite tipuri de cartiere şi districte comerciale. Are legătură cu inegalităţile şi cu felul în care proiectăm clădirile şi infrastructura publică'', a adăugat el.
Jakarta, capitala Indoneziei, s-a confruntat cu cea mai mare creştere absolută în ceea ce priveşte numărul zilelor cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius, de la 28 de zile în perioada 1994-2003 la 167 în cea mai recentă decadă. În Seul, capitala Coreii de Sud, acest număr a crescut de la nouă zile la 58, iar în Buenos Aires, de la şapte zile la 35 de zile.