O femeie a dat în judecată Tesla, dar a ajuns să plătească tot ea 23.000 de dolari
O femeie din China a dat în judecată compania Tesla după ce a fost implicată într-un accident. A încercat să obţină despăgubiri din partea companiei americane, dar într-un final tot ea a ajuns să plătească aproximativ 23.000 de dolari.
De Redactia Observator la 12.02.2025, 15:19Zhang Yazhou a fost implicată în februarie 2021 într-un accident. Ea era pasageră într-o Tesla Model 3 şi a avut nevoie de patru zile de spitalizare. Femeia a acuzat că maşina ar fi avut probleme cu frânele, motiv pentru care s-a şi produs accidentul, şi a încercat să obţină despăgubiri din partea companiei americane, informează Associated Press.
În ultimii patru ani Tesla a dat în judecată nu mai puţin şase proprietari de maşini
Avocaţii Tesla au dat-o şi ei în judecată pe Zhang Yazhou pentru defăimare. Mai mult, Tesla a prezentat în instanţă datele telemetrice ale maşinii implicate în accident şi a demonstrat că frânele funcţionau perfect. Astfel, Zhang Yazhou a pierdut procesul pentru defăimare şi a fost nevoită să plătească 23.000 de dolari.
Potrivit AP, în ultimii patru ani Tesla a dat în judecată nu mai puţin şase proprietari de maşini care s-au plâns de probleme tehnice ale automobilelor sale.