O femeie care a vrut să împuşte câinele vecinului şi-a nimerit propriul fiu de doar 5 ani, în SUA
O mamă a fost arestată după ce a încercat să împuşte câinele vecinului, dar glonţul a ricoşat în stomacul fiului ei de doar 5 ani.
De Larisa Andreescu la 03.06.2021, 13:10Copilul, în vârstă de cinci ani, se află în prezent la spital, în stare stabilă, potrivit Diviziei Asalturi Majore și Violență în familie a Departamentului de Poliție din Houston. Medicii confirmă că rănile nu îi pun în pericol viaţa.
Femeia a fost arestată
Mama sa, Angelia Mia Vargas, în vârstă de 24 de ani, a fost acuzată de tentativă de omor prin imprudenţă şi posesie a unei arme de foc.
Incidentul a avut loc la ora 14:15, pe 29 mai, în zona Dunham, Houston, Texas. Autoritățile spun că mama a încercat să țintească spre un câine de peste drum. A tras de trei ori, dar unul dintre gloanţe a ricoşat şi l-a lovit în mod accidental pe băieţel, în stomac.
Un echipaj de poliţie a sosit imediat la faţa locului, urmat de o ambulanţă. Din cauza descărcării unei arme de foc pe un drum public și în apropierea altor două case, dar şi pentru accidentarea propriului fiu, femeia a fost reţinută şi se află în prezent în custodia poliției. În acelaşi timp, proprietarul câinelui a primit o citație pentru că nu avea animalul de companie în lesă.
Şi alţi vecini au fost martori la incidentul şocant, povestind chiar că o văzuseră pe mamă alături de băiat şi un alt grup de persoane mergând cu bicicleta, la puţin timp înainte să deschidă focul.
"Am ieșit din casă pentru că Bruno lătra și lătra. Am crezut că vine fratele meu", a spus proprietarul câinelui. "Deci, i-am deschis ușa puțin ca el să iasă afară."
De asemenea, vecinii au vorbit despre frământările emoționale ale femeii, din cauza cărora a recurs la gestul extrem.
„Am avut un vis auzindu-l pe băiețel plângând, treaba asta m-a trezit când dormeam ieri”, au spus ei și și-au exprimat dorința ca doamna Vargas să fi folosit cuvintele în loc de o armă. „S-ar fi putut descurca diferit. Știi, era acolo, soțul ei era acolo, eu eram acolo, nu s-ar fi întâmplat nimic. Nimic rău așa"
Incidentul coincide cu faptul că guvernatorul din Texas, Greg Abbot, urmează să semneze legea referitoare la proiectul denumit „Constitutional Carry”. Legislația propune facilitarea obținerii unei arme, deoarece elimină necesitatea de a obține o licență. Unii susținători spun că surprinde adevărata esență a celui de-al doilea amendament.
În prezent, oamenii din Texas au nevoie de o licență pentru a deține în mod legal o armă, iar pentru asta, potențialii proprietari de arme trebuie să urmeze până la șase ore de instruire și să fie testați pe baza cunoștințelor lor. În plus, trebuie să furnizeze detalii personale, cum ar fi amprentele digitale și să efectueze o verificare a istoricului său, cât şi al familiei.
Acest lucru se aplică numai armelor manuale, deoarece puștile de vânătoare și armele de foc similare, cum ar fi semiautomatele, pot fi achiziționate fără licență. Totuşi, înalții reprezentanți ai poliției și-au exprimat îngrijorarea cu privire la proiectul de lege, potrivit The Independent.
Mike Mata, președintele Asociației de Poliție din Dallas, a declarat: „Fiecare ofițer de poliție din Texas susține dreptul cetățenilor noștri de a se înarma pentru sport, vânătoare și protecție. Dar, ca și în cazul oricărui drept constituțional, vine cu o mare responsabilitate. Pentru siguranța locuitorilor din Texas, vrem să ne asigurăm că toți cei care poartă o armă de foc sunt bine pregătiți, trebuie să cunoască măsurile de bază de siguranță a armelor și să înțeleagă importanța utilizării responsabile a armelor de foc”
„Când creați legi care să spună oamenilor ce pot și ce nu pot face în măsura în care sunt proprietari de arme de foc care respectă legea, singurii oameni care urmează să respecte aceste legi sunt proprietarii legali de arme de foc” a adăugat Allen West, președintele partidului republican din Texas.
O anchetă a fost deschisă pentru a se stabili cu exactitate circumstanţele producerii accidentului.