O îngrijitoare norvegiană moare din cauza unei hemoragii cerebrale după vaccinul cu AstraZeneca
Norvegia a anunţat luni moartea prin hemoragie cerebrală a unei îngrijitoare în vârstă de până în 50 de ani, care a fost spitalizată după ce a fost vaccinată cu serul împotriva Covid-19 AstraZeneca-Oxford, fără să se stabilească, în acest stadiu, vreo legătură cu vaccinarea, relatează AFP.
De Redactia Observator la 15.03.2021, 18:39Acesta este al doilea caz de acest fel semnalat în decurs de câteva zile în această ţară, care a suspendat joi, ”din precauţie”, utilizarea vaccinului dezvoltat de către laboratorul anglo-suedez. Autorităţile sanitare norvegiene au anunţat sâmbătă spitalizarea a trei membri ai personalului de îngrijire, suferind de trombocitopenie - o cantitate anormal de mică de trombocite -, sângerări şi prezentând cheaguri de sânge, potrivit news.ro.
Prezentaţi ca fiind relativ tineri, aceşti îngrijitori au fost vaccinaţi anterior cu vaccinul AstraZeneca Oxford. Unul dintre cei trei îngrijitori, prezentat drept o femeie în vârstă de până în 50 de ani, care se afla într-o ”stare bună de sănătate”, a murit duminică, în urma unei hemoragii cerenbrale, au anunţat autorităţile sanitare.
Ea a fost spitalizată joi, la aproximativ o săptămână după ce a fost vaccinată cu vaccinul AstraZeneca-Oxford. ”Nu putem exclude şi nici confirma că acest lucru are vreo legătură cu vaccinul”, a declarat, într-o conferinţă de presă, un reprezentant al Agenţiei norvegiene a medicamentului Steinar Madsen. Starea sănătăţii celorlalţi doi îngrijitori spitalizaţi este ”staţionară”.