O mare bancă anunţă pierderi uriaşe de 7 miliarde de euro în Rusia, din cauza sancţiunilor occidentale
A doua cea mai importantă bancă rusească, VTB, anunţă pierderi de şapte miliarde de euro în 2022, în urma sancţiunilor impuse de Occident din cauza războiului din Ucraina.
De Redactia Observator la 05.04.2023, 13:39A doua cea mai mare bancă a Rusiei, VTB, a raportat miercuri o pierdere uriașă de 7 miliarde de euro în 2022, după ce a fost puternic lovită de sancțiunile occidentale din cauza ofensivei Moscovei în Ucraina, relatează AFP. VTB, care era bine conectată la nivel internațional, a fost una dintre primele bănci care au fost excluse din sistemul global de plăți SWIFT după izbucnirea conflictului la sfârșitul lunii februarie 2022.
Șeful VTB, Andrei Kostin, un asociat al președintelui Vladimir Putin, a fost sancționat personal de Marea Britanie și Statele Unite.
Banca a anunţat miercuri pierderi de 612,6 miliarde de ruble anul trecut. "În 2022, grupul VTB s-a confruntat cu dificultăți și provocări fără precedent", a declarat directorul financiar al băncii, Dmitri Pianov, într-un comunicat. "Am fost prima țintă pentru sancțiunile maxime posibile, ceea ce a dus la pierderi semnificative", a spus Pianov.
Banca a înregistrat un profit net de 327 de miliarde de ruble în 2021, dar anul trecut a suferit pierderi în urma retragerii "fără precedent de valută", precum și după cedarea filialelor, inclusiv a VTB Bank Europe. În plus, VTB susţine că a fost afectată de majorările ratelor la dobânda cheie, decise de Banca Centrală a Rusiei. "Condițiile externe dificile ne-au forțat să luăm decizii rapide și clare", a spus Pianov. În 2020, VTB avea 15 milioane de clienți în Rusia și aproximativ 80.000 de angajați.