Pentru al 12-lea weekend consecutiv Vestele Galbene au ieşit în stradă, în Franţa
A fost o nouă sâmbătă plină de violenţe în Franţa. Pentru al 12-lea weekend consecutiv Vestele Galbene au ieşit în stradă. În centrul atenţiei a fost decizia anunţată de Consiliul de Stat, care a refuzat să suspende utilizarea de către forţele de ordine a lansatoarelor de mână.
De Redactia Observator la 03.02.2019, 11:48A fost o nouă sâmbătă plină de violenţe în Franţa. Pentru al 12-lea weekend consecutiv Vestele Galbene au ieşit în stradă. În centrul atenţiei a fost decizia anunţată de Consiliul de Stat, care a refuzat să suspende utilizarea de către forţele de ordine a lansatoarelor de mână cu proiectile de cauciuc. Deşi manifestaţia s-a vrut a fi una împotriva violenţei, s-a ajuns şi la confruntări cu oamenii legii. Zeci de persoane au fost arestate, dintre care 33 doar la Paris.
Pentru al 12-lea weekend la rând protestele vestelor galbene au degenerat în violenţe cu poliţia. La Paris, oamenii legii au apelat la gaze lacrimogene şi tunuri cu apă împotriva manifestaţilor adunaţi în Piaţa Republicii.
În ciuda confruntărilor protestatarii au pornit într-un marş pe o distanţă de şase kilometri pe străzile capitalei franceze. Parizienii au vrut să transmită prin acest marş că sunt victime ale acţiunilor disproporţionate ale forţelor de ordine.
O parte a celor peste 2.000 de oameni răniţi în proteste de-a lungul timpului s-au aflat în mulţime.
Tema excesului de zel al poliţiei a devenit punctul central al manifestaţiei după ce Consiliul de Stat a refuzat vineri să suspende utilizarea de către forţele de ordine a armelor cu gloanţe de cauciuc.
La manifestaţiile de ieri au luat parte aproape 60 de mii de oameni la nivel naţional.