O tânără de 20 de ani a fost torturată şi ucisă de hoţi, în faţa fetiţei sale de doar 11 luni, în Grecia
O tânără de doar 20 de ani a fost torturată şi ucisă în chinuri cumplite, sub ochii fiicei sale de doar 11 luni, în timpul unei spargeri în locuinţa familiei din Grecia.
De Larisa Andreescu la 12.05.2021, 17:48Caroline Crouch, în vârstă de 20 de ani, a fost bătută şi strangulată de mai mulţi hoţi, în locuinţa pe care o împărţea cu soțul său, Babis Anagnostopoulos, în vârstă de 33 de ani, în suburbia Glyka Nera din Atena, marți dimineaţă.
Tânăra, torturată timp de aproape o oră
Potrivit anchetatorilor, trei bărbaţi, dintre care unii înarmaţi cu pistoale, au pătruns în casa familiei în jurul orei 5 dimineața, în timp ce un al patrulea stătea de pază afară.
Cei trei au ucis câinele familiei, l-au legat pe Babis (pilot de elicopter), apoi au torturat-o pe Caroline timp de o oră în încercarea de a o face să dezvăluie unde îşi ţineau obiectele de valoare. În final a sfârşit ucisă, sugrumată de unul dintre ei.
Atacatorii au luat bijuerii în valoare de 21.500 de lire sterline, 13.000 de lire sterline în numerar și au fugit. Guvernul grec a emis o recompensă de 300.000 de euro (258.000 de lire sterline) pentru orice informaţii relevante în acest caz pentru prinderea hoţilor, potrivit Daily Mail.
Babis a reușit în cele din urmă să se elibereze şi să sune la urgenţe, dar era deja prea târziu.
Theodoros Chronopoulos, purtător de cuvânt al poliției grecești, a descris atacul ca fiind o „crimă groaznică, comisă cu o ferocitate extremă”.
„O astfel de barbarie este rară pentru Grecia”, a adăugat el.
Anchetatorii spun că spargerea a avut loc în jurul orei 4.30, când banda s-a apropiat de casa cuplului, spărgând o cameră de securitate de afară. Au spart apoi o fereastră aflată la subsol pentru a intra în locuinţă şi au găsit câinele familiei la parter. L-au ucis sugrumându-l cu propria lesă, înainte de a se îndrepta spre dormitorul din mansardă, unde cuplul dormea alături de bebeluş.
L-au atacat întâi pe Babis şi l-au încătuşat de un stâlp de pat acoperindu-i ochii şi gura cu bandă adezivă, ca mai apoi să o lege pe Caroline, instruită în arte marţiale, cu un tricou. Au torturat-o timp de aproximativ o oră, cerându-i să spună unde îşi ţin averea şi să dezvăluie codul de la seif.
Potrivit site-ului de știri Ta Nea, Babis a declarat poliției că bărbații, vorbind în limba greacă veche, i-au spus Carolinei că îi vor face rău copilului dacă nu le va oferi locația seifului, apoi au îndreptat o armă spre bebeluşul de doar luni.
Disperată femeia a început să ţipe, moment în care unul dintre ei a sugrumat-o cu o pernă pentru a o face să tacă. După ce au luat bunurile de valoare ale familiei, bărbații au fugit. Poliția spune că cei trei vorbeau totuşi o limbă destul de ciudată între ei, pe care el nu a reuşit să o identifice.
În jurul orei 6 dimineața, Babis a reușit să ajungă la un telefon și a sunat la poliție. Un echipaj a ajuns la faţa locului la scurt timp.
Babis și fiica sa au fost duși la spital, în timp ce ofițerii au început să facă cercetări imediate la faţa locului pentru a găsi dovezi în legătură cu atacatorii.
Potrivit profilelor de pe reţelele de socializare, Caroline şi Babis s-au cunoscut în 2017 şi s-au căsătorit în 2019 în Portugalia. Caroline, care avea legături britanice prin familia tatălui ei, a născut primul lor copil în iunie anul trecut. Cei doi locuiau în Atena, unde Babis lucra ca pilot de „taxi aerian” care zbura de la aeroportul internațional din Atena spre un aerodrom mai mic din Megara, situat în apropiere. Caroline absolvise Universitatea din Pireu, potrivit presei grecești, deși nu este clar ce a studiat.
Atacatorii ar fi mers "la sigur"
Poliția spune că tâlharii ar fi avut experiență și probabil că au supravegheat cuplul ceva timp înainte de a pune atacul în aplicare. Anchetatorii vor studia camerele de supraveghere locale în încercarea de a vedea cum au scăpat spărgătorii și dacă se aflau în zonă înainte de spargere. De asemenea, vor interoga vecinii și prietenii cuplului pentru a vedea dacă cineva a dat informații despre cei doi, mai ales despre averea pe care o deţineau în locuinţă.