Antena LIVE
Foto

O tânără obeză, care mânca fast food la fiecare masă, a ajuns model după ce a slăbit jumătate din greutatea ei

Taylor Ragano cântărea, la 21 de ani, peste 100 de kilograme și părea că și-a scăpat viața total de sub control. „Am făcut cursuri de educație specială până la liceu. Am ADHD, tulburare de procesare auditivă și tulburare de procesare senzorială și aproape am abandonat școala în ultimul an. De la absolvire și până la 23 n-am avut nicio motivație”, spune tânăra.

De la 24.11.2020, 15:49
Galerie (2)
Taylor Ragano a ajuns model după ce a slăbit jumătate din greutatea pe care o avea la 20 de ani Profimedia Images

Pierderea dramatică în greutate a lui Taylor, care acum are 30 de ani, i-a dat, încrederea de a studia pentru un master și de a-și urmări visele de a deveni model. În liceu, tânăra din Arlington, Virginia, nu credea că este suficient de inteligentă pentru a intra la facultate.

După ani întregi de diete și planuri ruinate, Taylor a decis că este momentul să intervină chirurgical pentru a recâștiga controlul asupra propriului corp. Așa că s-a înscris pentru un bypass gastric, iar asta i-a schimbat viața.

Taylor Ragano a slăbit peste 50 de kilograme

Profimedia Images

'Acum mânânc foarte puțin și sunt sătulă. Nu prea am gustări”, spune Taylor. „O masă pentru mine poate însemna o farfurie de dimensiunea unui copil la un restaurant. Încerc să mănânc cât mai multe proteine, deoarece persoanele care au suferit o intervenție chirurgicală de bypass gastric au nevoie de multe proteine”, spune ea.

După pierderea în greutate, Taylor a reușit să se motiveze și să-și reia studiile. 

”Până în 2015 am scăpat de toate kilogramele în plus, iar asta mi-a dat încrederea de care aveam nevoie. Am început să iau cursurile colegiului comunitar mai în serios și m-am înscris la o universitate, apoi am obținut masterul în administrație publică de la Virginia Tech”, spune, mândră, Taylor Ragano.

De doi ani, Taylor Ragano este model la o agenție cunoscută. În plus, de când a slăbit, tânăra spune că i s-a schimbat inclusiv viața amoroasă. 

„Băieții nu erau chiar drăguți cu mine când eram supraponderală. Bărbatul cu care mă întâlnesc acum este uimitor și e dragostea vieții mele. E foarte susținător și va fi avocat. Foștii iubiți care m-au dezamăgit în trecut au vrut să reluăm relația când au văzut că am slăbit, însă nu le-am dat atenție”, mai spune ea. 

În ceea ce privește viitorul, Taylor are planuri mari și visează la o carieră de în Congresul american.

Ți-a plăcut acest articol?

obeza tanara dieta model greutate kilograme
Întrebarea zilei
Cunoaşteţi cazuri în care medicii au refuzat nejustificat să facă întrerupere de sarcină?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Gigantul german care face angajări masive în România și oferă salarii bune....
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Ce pățești dacă ai băut o sticlă de apă din supermarket înainte să o...
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
În spatele ușilor închise. China mărește AJUTORUL pentru industria de...
Gandul
Publicat 14.05.2024
Femeia prinsă făcând plajă pe șalupa Poliției Locale din Timișoara a...
Adevărul
Publicat 16.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 17 mai 2024. Racii pot avea parte de câștiguri financiare....
CaTine
Publicat 16.05.2024
Carmen Grebenișan, totul despre partaj! Influencerița a spus lucrurilor pe nume:...
spynews.ro
Publicat 14.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Cu ce trebuie să stropești trandafirii în luna iunie. Secretul grădinarilor...
Click.ro
Publicat 15.05.2024
O structură misterioasă de lângă Piramidele din Giza a nedumerit experții....
Useit
Publicat 16.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Cine este presupusul autor al tentativei de asasinat asupra premierului slovac....
libertatea.ro
Publicat 16.05.2024
Cardi B intenționa să arate „ca o femeie în vârstă” la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 16.05.2024
Clătite cu flori de salcâm în aluat, pline de savoare și aromă
Hello taste
Publicat 16.05.2024
Înghețată cu iaurt și căpșuni. Un desert perfect pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 16.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de ananas. Cum îți poate sprijini...
Medicool
Publicat 16.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024