Antena LIVE

Curs valutar

O ţară din UE reduce săptămâna de lucru cu cel puţin jumătate de zi, fără a tăia salariile

Program de muncă mai scurt, aceiaşi bani! Spania vrea să testeze reducerea timpului de lucru pentru a creşte productivitatea companiilor. Prin urmare, autorităţile locale au demarat un proiect pilot prin care vor să ajute IMM-urile din sectorul industrial. Astfel, programul angajaţilor ar fi redus cu cel puţin o jumătate de zi, fără ca salariile să aibă de suferit, transmite Reuters.

De la 16.12.2022, 18:06
WhatsApp
Imagine ilustrativă Shutterstock

Companiile care solicită ajutoare trebuie să pună la punct modalităţi prin care să crească productivitatea, astfel încât să fie contracarate depăşirile de costuri salariale, a precizat Ministerul spaniol al Industriei, într-un comunicat de presă transmis vineri, în care prezintă programul de 10 milioane de euro.

Autorităţile spaniole vor să crească productivitatea companiilor

Aceste îmbunătăţiri de productivitate ar trebui implementate pe parcursul unui an, iar companiile trebuie să menţină programul cel puţin doi ani. Dezbaterile cu privire la aşa-numitul "model scandinav", care susţine că productivitatea va creşte dacă programul de lucru este redus, nu sunt ceva nou, dar au fost reluate în perioada crizei COVID-19 în rândul companiilor, sectorului public şi politicienilor.

În primul an al proiectului, Guvernul spaniol va finanţa, parţial, costurile cu salariile ale companiilor care reduc programul de lucru şi va ajuta de asemenea la finanţarea programelor de pregătire şi a costurilor cu măsurile destinate îmbunătăţirii productivităţii.

Pe acelaşi subiect

Numai angajaţii cu contract permanent de muncă în regim full-time vor putea face parte din acest program, iar femeile ar trebui să fie reprezentate în funcţie de ponderea lor în forţa de muncă a companiei.

Cel puţin 30% din forţa de muncă trebuie să îşi reducă programul de lucru, dacă o companie are până la 20 de angajaţi, în timp ce în cazul firmelor care au între 21 şi 249 de salariaţi cel puţin 25% dintre aceştia trebuie să fie incluşi într-un astfel de plan.

Grupul spaniol de telecomunicaţii Telefonica le-a oferit deja angajaţilor săi oportunitatea de a lucru patru zile pe săptămână, prelungind un program pilot care iniţial a implicat aproximativ 150 de angajaţi, dar în schimb trebuie să accepte o reducere cu 12% a remuneraţiei. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

angajati angajatori companii salarii spania
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025