Antena LIVE

Curs valutar

O viitoare mamă a fost pe punctul de a naşte într-un Uber, după o cursă contracronometru până la spital, în Londra

O femeie a descris cum unul dintre evenimentele importante ale vieţii ei s-a transformat în ceva cu totul neaşteptat. Acesteia i s-a rupt apa într-un Uber, chiar în timp ce se îndrepta spre un spital din nordul Londrei. Câteva minute în plus şi ar fi născut direct în maşină.

De la 21.04.2021, 14:48
WhatsApp
Unei femei i s-a rupt apa într-un Uber, chiar în timp ce se îndrepta spre un spital din nordul Londrei Profimedia Images

În timpul călătoriei de opt minute, Victoriei White i s-a rupt apa. La intrarea în spitalul Whittington, femeia era pregătită deja să dea naştere bebelușul ei - care nu a fost încă numit. "Nu prea avea sens în mintea mea că am născut. De obicei ai timp să te pregătești", a spus ea.

Doamna White a simțit prima dată contracții la ora 03:00 (BST), sâmbătă. A sunat la spital, dar a decis că va mai aștepta puțin înainte să meargă deoarece contracțiile erau la 10 minute distanță. Până la ora 03:45 deveniseră din ce în ce mai dese, așa că a luat decizia în cele din urmă de a pleca. 

''Nu ai control asupra corpului tău în acel moment. Am reușit să fac vreo cinci pași de la Uber și am reușit să ajung la intrarea în spital, iar recepționerul s-a uitat la mine și am strigat: Am nevoie de o moaşă! Imediat au venit trei moașe alergând spre mine. Cred că au adus un scaun cu rotile​'', a declarat Victoria. 

La scurt timp după aceea, doamna White a făcut un ultim efort, înainte de a da naştere unei fetiţe sănătoase. ''După acea împingere a existat doar tăcere: corpul meu s-a oprit, durerea s-a oprit, contracțiile s-au oprit și m-am întors spre soțul meu și cred că i-am spus: Ce naiba s-a întâmplat? Am fost amândoi în stare de șoc. Corpul meu a tremurat timp de încă o oră după aceea".

Pe acelaşi subiect

Gândurile Victoriei s-au îndreptat apoi spre şoferul de Uber

Ulterior, gândurile femeii s-au îndreptat direct spre șoferul de Uber. ''De obicei spui: Bună, ce mai faci? Nici măcar nu am avut conversații cu el sau altceva, în afară că i-am strigat: Vine, vine'', a menţionat femeia, potrivit BBC

Proaspăta mămică se simte vinovată că nici măcar nu a apucat să îi mulţumească şoferului. Tot ce speră este că episodul nu a fost traumatizant pentru bărbat. A doua zi, doamna White l-a contactat prin intermediul aplicației Uber pentru a-i mulțumi şi pentru a adresa scuzele de rigoare.

"I-am spus: Eu sunt femeia care practic ți-a stricat mașina noaptea trecută - pot acoperi costurile curățeniei? El a spus: Nu, nu, felicitări, a fost plăcerea mea, sunt atât de bucuros că totul a fost OK, nu am nevoie de nimic", a mai adăugat aceasta. 

Victoria este recunoscătoare că omul a fost înţelegător şi că a mers încet astfel încât călătoria să nu fie un pericol pentru ea sau pentru viaţa viitorului copil. Câteva minute în plus şi cei doi ar fi trebui să găsească o soluţie pentru ca femeia să poată da naştere direct în maşină. ''A făcut exact ceea ce aveam nevoie ca el să facă''.

Andreea Anghel

Andreea Anghel are o experiență de doi ani în presa audiovizuală, iar din octombrie 2020 s-a alăturat echipei observatornews.ro. ...

mama bebelus uber spital londra
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024