"O voi urmări şi o voi omorî". Românul care şi-a înjunghiat soţia în Italia i-a mărturisit planul unei cunoştinţe
Apar detalii şocante despre atacul violent din Italia, în care o româncă a fost înjunghiată de soţ, în parcarea unui supermarket. Cu o seară înainte, bărbatul a urmărit-o pe femeie şi a încercat să o convingă să se împace. A fost refuzat categoric aşa că agresorul i-a spus unei prietene comune că o va ucide. Intervenţia promptă a clienţilor magazinului i-a salvat viaţa, dar românca este internată în continuare în stare gravă la spitalul din Bergamo.
De Redactia Observator la 08.01.2025, 19:09- Alertă de înşelătorii online. Cum a fost păcălită o femeie din Iaşi să trimită 7.000 euro unui marocan. DETALII la Observator 19:00, la Antena 1
- Power Couple, premiera sezonului 2, din 13 ianuarie, Luni, Marți și Miercuri 20:30, la Antena 1 și în AntenaPLAY
- Suma uriaşă primită de un român drept despăgubire după ce i-a ars casa
"Din cauza ta! Ce căutai să mă urmăreşti? De ce nu mă laşi în pace? Lasă-mă în pace!" Discuţia a fost surprinsă de o prietenă de-ale Danielei cu o seară înainte de atacul sângeros. Românca era supărată că Daniel, soţul ei, a urmărit-o la casa unde locuia cu cei doi copii după ce s-au separat.
- Ţi-am mai zis de atâtea ori...
- Ce căutaşi la mine la casă? Ce să te întâlneşti la mine acasă?
- Calmează-te!
- Nu mă calmez!
- Ţi-am spus că s-a terminat totul!
Imediat după discuţie, agresorul i-a făcut prietenei Danielei o mărturie cutremurătoare: "Mi-a spus în română: Privește-mă cu atenție pentru că astăzi ești martorul meu, o voi urmări și o voi omorî".
A anunţat că-şi va ucide soţia
- "Carla, tu vei fi martora mea, o voi urmări şi o voi ucide". Cea mai bună prietenă a Danielei, românca...
- Românca înjunghiată de soț în parcarea unui Lidl din Italia, salvată de martorii care l-au bătut cu pietre pe...
- Româncă, atacată de soţ în parcarea unui Lidl din Italia. Oamenii au aruncat cu pietre pentru a o salva pe femeie
Daniel a vrut să îşi pună planul în aplicare chiar a doua zi, când soţia lui s-a dus la un supermarket din localitatea Seriate. În parcare, a scos un cuţit şi a lovit-o de 14 ori, spun anchetatorii. A reuşit să supravieţuiască doar pentru că martorii au intervenit imediat.
"Singurul lucru pe care mi-l aduc aminte sunt strigătele de durere. ne-am întors şi l-am văzut pe agresor care o ţinea de păr pe femeie. Am încercat să îl dezarmăm. Am vrut să văd dacă cineva a sunat la ambulanţă am luat umbrela şi l-am lovit, încercând să îl dezarmez", povesteşte un martor.
Tânărul italian, care a fost tăiat la o ureche în timpul îmbrâncelilor, spune că Daniel era dezlănţuit. "El continua ca şi cum nu eram acolo. Încercând să îl lovesc, m-a atins şi s-a întors cu spatele la alt bărbat care era pe scări. I-a dat un brânci şi a scăpat-o pe femeie din mâini", adaugă martorul.
"Femeia a fost adusă în interiorul magazinului, i-am acordat primul ajutor până să vină medicii, era rănită, abia mai respira, dar era conştientă", spune altcineva.
Românul de 49 de ani este reţinut şi a fost audiat din nou astăzi de către anchetatori. Soţul femeii este acuzat de tentativă de omor și hărţuire. O prietenă a româncei a povestit în presa din Italia că cei doi erau împreună de 20 de ani dar relaţia nu mai funcţiona în ultimele luni. Românca făcuse plângere împotriva soţului ei pentru violenţă domestică. Ordinul de protecţie a expirat însă pe 1 octombrie anul trecut, iar femeia nu mai făcuse cerere de prelungire, deşi avea de gând. În noiembrie, bărbatul s-a prezentat la Tribunalul din Bergamo. A primit o condamnare cu suspendare de doi ani și 4 luni.
Atacul a avut loc la două zile după ce o altă româncă a fost împuşcată mortal de către soţul său, italian, care apoi s-a sinucis.