Video Nicolas Maduro a activat un plan militaro-poliţienesc în toată ţara, înainte de învestire
Preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro a activat un plan militaro-poliţienesc în toată ţara, cu doar două zile înaintea învestirii sale.
- Power Couple, premiera sezonului 2, din 13 ianuarie, Luni, Marți și Miercuri 20:30, la Antena 1 și în AntenaPLAY
- Suma uriaşă primită de un român drept despăgubire după ce i-a ars casa
Liderul din Caracas susţine că a activat toate forţele de securitate pentru a apăra pacea şi stabilitatea statului. Teoretic, Maduro a declarat acest plan după ce a susţinut că a capturat şapte mercenari străini, dintre care doi americani specializaţi în acţiuni de destabilizare.
Plan militaro-poliţienesc în toată ţara
Acuzaţiile nu reprezintă o noutate pentru Statele Unite. Regimul din Caracas denunţă aproape periodic tot felul de comploturi sau atacuri la adresa sa, iar cel mai frecvent acuzaţiile sunt îndreptate spre americani sau spre Opoziţie.
Membrii Opoziţiei nu au mai convocat proteste de proporţii de câteva săptămâni bune, însă acum au făcut un apel pentru a împiedica ceremonia de învestire a lui Nicolas Maduro, care s-a autoproclamat preşedinte, fără ca autoritatea electorală din Venezuela să publice procesele verbale ale secţiilor de votare. Candidatul opoziţiei care ar fi câştigatorul de drept al alegerilor potrivit observatorilor independenţi e aşteptat să apară la miting după ce fusese trimis în exil.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰