Obama transmite condoleanțe Germaniei și Spaniei pentru pierderea suferită
Președintele Statelor Unite Barack Obama a transmis condoleanțe marți Germaniei și Spaniei după prăbușirea unui avion în Alpii francezi
De Redactia Observator la 25.03.2015, 08:28
Președintele Statelor Unite Barack Obama a transmis condoleanțe marți Germaniei și Spaniei după prăbușirea unui avion în Alpii francezi
Obama a declarat că a discutat prin telefon cu cancelarul german Angela Merkel despre accident. Casa Albă a anunțat că el a vorbit de asemenea cu primul ministru spaniol Mariano Rajoy pentru "a transmite condoleanțele sale și ale americanilor Spaniei și familiilor celor dispăruți în prăbușirea avionului" companiei Germanwings.
Obama a numit tragedia un "accident de avion teribil" și a notat că printre victime se numără copii foarte mici. El s-a exprimat înaintea unei conferințe de presă la Casa Albă cu președintele afgan Ashraf Ghani.
Aparatul, un Airbus A320 al companiei low-cost germane Germanwings, transporta 150 de persoane de la Barcelona la Dusseldorf, amintește AP.
Casa Albă a anunțat că Obama a oferit asistență completă din partea SUA.