Ofensiva Ucrainei la Marea Neagră continuă. Momentul când o dronă atacă un petrolier SIG rusesc în Strâmtoarea Kerci
Război în Ucraina. Un petrolier rus SIG a fost atacat de dronele ucrainene sâmbătă noaptea, în strâmtoarea Kerci. Traficul pe podul strategic a fost oprit temporar. Atacul vine după ce ieri o navă rusă Olenegorski Gorniak a fost avariată de o dronă şi a luat apă, fiind în pericol de a se scufunda.
De Redactia Observator la 05.08.2023, 12:51- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Update: Ucraina şi-a asumat responsabilitatea pentru atacul cu dronă asupra unui petrolier rusesc în strâmtoarea Kerci, potrivit unei surse a serviciilor de securitate, scrie The Guardian. „În cursul nopţii, SBU (Serviciul ucrainean de securitate) a aruncat în aer 'SIG', un petrolier mare al Federaţiei Ruse care transporta combustibil pentru trupele ruse”, a declarat sursa pentru Agenţia France-Presse.
Nava a fost avariată şi două remorchere au sosit la faţa locului, a indicat agenţia de presă rusă Tass, citând Centrul maritim de salvare. Potrivit sursei citate, nu s-a scurs petrol din nava avariată, care are 11 persoane la bord.
Nava fusese sancţionată de SUA
- Ce mesaj a vrut să transmită Ucraina Rusiei prin atacarea unuia dintre cele mai mari porturi ruseşti de la Marea...
- Aleksei Navalnîi, condamnat la încă 19 ani de închisoare. Opozantul rus, găsit vinovat pentru o serie de noi...
- "Navele rusești nu mai sunt în siguranță nicăieri". Cum au reuşit ucrainenii aproape să scufunde nava de...
- Rusia şi-a dublat cheltuielile militare în 2023. O treime din bugetul de stat este folosită pentru finanţarea...
Potrivit Moscow Times, nava în cauză este chimistierul SIG, care face obiectul unor sancţiuni americane pentru că a furnizat combustibil forţelor ruse care au sprijinit regimul Bashar al-Assad în timpul războiului din Siria.
Mai mulţi membri ai echipajului au fost răniţi în timpul atacului, a anunţat pe Telegram Vladimir Rogovun, oficial desemnat de Rusia în regiunea Zaporojie (Ucraina).
Traficul suspendat pentru câteva ore
Traficul pe podul care leagă peninsula Crimeea, anexată de Moscova, de Rusia a fost suspendat timp de trei ore, fiind reluat sâmbătă dimineaţa, potrivit centrului de informare rutieră.
Moscova suspectează că ţări occidentale au oferit Kievului tehnologii pentru producţia dronelor acvatice. Prin urmare, potrivit declaraţiilor Ministerului rus al Apărării, în atacurile recente efectuate asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră armata rusă a urmărit să lovească amplasamente unde sunt produse aceste drone.