Oraș în carantină de coronavirus văzut din dronă în Italia: ”Suntem izolați” (Video)
O înregistrare video făcută cu drona dezvăluie cum arată un oraș aflat în carantină de coronavirus în Italia. La Casalpusterlengo, majoritatea străzilor sunt pustii, iar cei mai mulți localnici sunt baricadați în case.
De Cristian Toteştean la 23.02.2020, 16:43- În oraș s-a înregistrat un deces de coronavirus.
- Localnicii ies rar din case.
O înregistrare video făcută cu drona dezvăluie cum arată un oraș aflat în carantină de coronavirus în Italia. La Casalpusterlengo, majoritatea străzilor sunt pustii, iar cei mai mulți localnici sunt baricadați în case.
Casalpusterlengo e una dintre localitățile din zona cu coronavirus vizată de decretul guvernamental care instituie carantina. Din această zonă cu 50 de mii de oameni, nimeni nu are voie să iasă și nimeni nu are voie să intre, a transmis premierul Conte.
Din dronă se poate vedea cum foarte puține mașini mai circulă pe străzile orașului. Pietonii, de asemenea, își fac cu greu apariția. Localitatea a fost printre primele lovite de această explozie a cazurilor de coronavirus. Aici, de altfel, s-a înregistrat și un deces de coronavirus, al unei femei.
Într-un reportaj făcut de Corriere della Serra, localnicii descriu atmosfera.
”Am anulat tot programul, nu mai avem contact cu nimeni, nu mai avem viață socială. Suntem izolați, nu mai facem nimic”, a declarat un localnic.
O altă înregistrare video, făcută la sol, de poliția italiană, arată un alt oraș-fantomă din zona de carantină: Somaglia. Și în această localitate totul e pustiu.
50 de mii de oameni, printre care și români, se află în zona de carantină decretată de guvernul Italiei. Din această zonă sunt interzise plecările, dar și venirile. Căile de acces sunt atent monitorizate de 500 de polițiști. Localnicii care încalcă decretul riscă pedepse cu închisoarea.